Bogdan Aurescu subliniează importanţa parteneriatelor strategice ale României cu Polonia şi Turcia în domeniul securităţii
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, marţi, cu studenţii cursului post-universitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale din cadrul Colegiului Naţional de Apărare, context în care a accentuat importanţa parteneriatelor strategice ale României cu Polonia şi Turcia, precum şi contribuţia acestora la consolidarea securităţii din spaţiul est-european, informează MAE.
Cu prilejul întâlnirii, secretarul de stat a trecut în revistă evoluţiile recente ale mediului internaţional de securitate, punând accent asupra rezultatelor Summit-ului NATO de la Chicago, profilului României în contextul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE, precum şi asupra preocupărilor ţării noastre în ceea ce priveşte cooperarea regională în materie de securitate.
Potrivit MAE, Bogdan Aurescu a prezentat decizia de declarare a capabilităţii interimare a NATO în domeniul apărării antirachetă ca fiind unul dintre cele mai importante rezultate ale reuniunii la vârf de la Chicago, de natură să reconfirme rolul important al ţării noastre de furnizor de securitate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Totodată, oficialul român le-a vorbit studenţilor despre celelalte obiective ale României, care au fost integral îndeplinite la Chicago: completarea mixului de capabilităţi aliate (nuclear şi convenţional) cu apărarea antirachetă, reflectarea în Declaraţia Finală a reuniunii la vârf a importanţei Mării Negre pentru Alianţa Nord-Atlantică, precum şi a principiilor de drept internaţional ca bază a soluţionării paşnice a conflictelor prelungite, operaţionalizarea primelor proiecte concrete sub egida conceptului Smart Defense, dar şi cooperarea NATO-UE, caracterizată de Aliaţi ca fiind de importanţă strategică.
Secretarul de stat a prezentat profilul şi eforturile României în contextul implementării Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE (PSAC), arătând că, la numai cinci ani de la aderarea la UE, se află printre primii contributori la misiunile de gestionare a crizelor derulate de Uniunea Europeană. De asemenea, a arătat că România se află printre statele membre care susţin necesitatea actualizării Strategiei Europene de Securitate, adoptată în 2003, considerând că acest demers va conduce la consolidarea viziunii strategice a UE.
În final, oficialul MAE s-a referit la cooperarea regională în domeniul securităţii, accentuând, printre altele, importanţa parteneriatelor strategice ale României cu Polonia şi Turcia, precum şi contribuţia acestora la consolidarea securităţii din spaţiul est-european.