Bihor: Primul transplant de cornee artificială din ţară

Dr. Norbert Czumbel a efectuat joi, la Clinica privată de oftalmologie din Oradea, în premieră naţională, un transplant de cornee artificială la un pacient în vârstă de 51 de ani, folosind cornee AlphaCor, elaborată pentru înlocuirea corneei sacrificate sau grav bolnave.
Medicul specialist a declarat că este o operaţie deosebită, pentru că este un implant din material plastic special care se poate aplica mai ales la pacienţii care au şanse foarte reduse pentru transplant uman. Implantul artificial este recomandat acelor pacienţi care au suferit mai multe transplanturi de cornee nereuşite sau când pericolul rejecţiei corneei este mare, dându-le şi acestora o şansă la recuperarea vederii.
"Este un fel de cheratoproteză. Operaţii de acest tip s-au mai făcut în urmă cu 15 ani, în Australia, apoi în Statele Unite, în Germania şi Cehia. În România, ca şi în Ungaria, unde lucrez de zece ani, nu s-a mai practicat o asemenea operaţie" - a precizat dr. Norbert Czumbel.
În ţările occidentale unde există bănci de cornee şi un număr suficient de transplanturi cu cornee umană, foarte puţini pacienţi ajung până la acel stadiu în care nu mai pot fi ajutaţi decât cu implant artificial.
Pacientul din Sfântu Gheorghe operat joi suferea de o degenerescenţă corneană şi în ultimii 30 de ani a suferit două transplanturi de cornee. Operaţia se face în doi paşi. Mai întâi se implantează corneea artificială între lamelele corneei, după care se aşteaptă trei luni, timpul minim necesar pentru biointegrare. După aceasta, printr-o operaţie mult mai simplă, se face o gaură centrală pe lamela exterioară, pentru ca lumina să pătrundă pe retină şi pacientul să-şi recupereze vederea.
"Dacă lucrurile merg bine, adică organismul se adaptează cu grefa, după această a doua intervenţie ne putem aştepta la îmbunătăţirea vederii", a spus medicul Norbert Czumbel.
Pacientul va rămâne încă două zile la clinica din Oradea, dar va necesita supraveghere periodică în următoarele trei luni din partea unui medic de specialitate.
Operaţia a costat, în total, 4.500 de euro. Implantul de cornee naturală nu se practică încă la Clinica de oftalmologie privată din Oradea, din lipsă de donatori, dar în ţările occidentale, spune medicul, o asemenea intervenţie se ridică la 8.000-10.000 de euro.
Doctorul Czumbel, originar din Bihor, lucrează de mai bine de un deceniu în Budapesta, la Clinica universitară şi la Spitalul Jáhn Ferenc. El a fost asistat în intervenţia medicală de dr. Radó Gábor (medic primar al secţiei de oftalmologie de la Spitalul István din Budapesta), directorul clinicii orădene.
Centrul oftalmologic privat de la Oradea, înfiinţat de Medsystem SRL, situat pe bd. Gen. Magheru nr. 1, s-a deschis în data de 10 septembrie 2008 şi funcţionează în aceeaşi clădire în care îşi desfăşoară activitatea şi Centrul de diagnosticare precoce a cancerului, în fostul sediu al Spitalului de Boli Infecţioase. Imobilul a fost retrocedat Bisericii romano-catolice, care l-a închiriat, parţial, celor două centre.
Dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie, evaluată la standarde europene, centrul se adresează nu doar bihorenilor, ci şi pacienţilor din toată ţara. Mii de persoane au fost supuse, în acest răstimp, consultaţiilor oftalmologice, în timp ce altele, de ordinul sutelor, au beneficiat de intervenţii chirurgicale. Clinica a încheiat un contract cu Centrul de Diabet de la Spitalul Clinic Judeţean, prin care 20 de diabetici sunt, lunar, consultaţi gratuit la ochi.