Becali, după ce a aflat că Gigi Neţoiu va candida la Primăria Capitalei: "O să-l facă praf, ţăndări"

Deputatul Gigi Becali, patronul FCSB, şi-a manifestat scepticismul legat de şansele afaceristul Gigi Neţoiu de a deveni viitorul primar general al Capitalei.
"Nu mă bag eu. O să-l facă ăştia praf, televiziunile. Nu mă bag, de ce să vorbesc, nu ştiu eu, nu mă pricep. E prietenul meu. Nu pot să-i spun că are şanse, dar nu vreau să zic nimic împotriva lui. M-am mirat când am auzit că va candida. Poate nu are ce face, cheltuie nişte bani, vreo 2-3 milioane, o să-l facă praf televiziunile, ţăndări.
Când am vrut să candidez eu la preşedinţie mi-am sunat avocatul, pe Şurghie. Mi-a zis ‘Gigi, dacă mai ai putere, la vârsta ta, să suporţi toate mizeriile de la presă… Dar tu ştiu că ai putere şi o suporţi, nu e niciun fel de problemă. Dar, familia ta…’. Când mi-a zis asta, am spus ‘Ai dreptate’ şi mi-am văzut de treabă", a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.
Reamintim că omul de afaceri Gigi Neţoiu, fost condamnat la închisoare în Dosarul Transferurilor şi bun prieten cu Florentin Pandele, pe filiera PSD Ilfov, unde ambii au fost membri importanţi în anturajul lui Gabriel Oprea, şi-a anunţat candidatura independentă la Primăria Bucureşti.
Cel care visează să devină edilul Capitalei l-a criticat dur pe actualul preşedinte al României, Nicuşor Dan, acuzându-l că i-ar fi abandonat pe bucureşteni şi că s-a folosit de mandatul de primar doar ca "trambulină" spre Cotroceni. Detalii aici.