Bashar al-Assad – ”încă nu au fost întrunite condiţiile pentru negocierile de pace”
alte articole
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a menţionat că "încă nu au fost întrunite condiţiile" pentru negocierile de pace cu opoziţia siriană, în ciuda eforturilor depuse pe plan internaţional pentru a se organiza o conferinţă de pace.
Referindu-se la Conferinţa de la Geneva II, care urmează să fie organizată la cererea Rusiei şi a Statelor Unite în vederea adoptării unei rezoluţii pentru situaţia din Siria, liderul sirian declară că ”nu a fost fixată nicio dată, iar condiţiile încă nu au fost întrunite, dacă vrem ca ea (conferinţa) să fie reuşită”.
Semn de întrebare asupra forţelor implicate în conflictul din Siria
”Care sunt forţele care vor lua parte? Ce legătură au ele cu poporul sirian? Aceste forţe reprezintă poporul sirian sau statele care le-au inventat?”, a întrebat el.
”Cum vor putea aceste forţe să reprezinte poporul sirian, dacă ele trăiesc în străinătate? Ele nu îndrăznesc să vină în Siria”, a subliniat Bashar al-Assad.
Bashar nu recunoaşte Coaliţia Naţională Siriană, cea care îi cere demisia, ci o consideră o prelungire a influenţei statelor occidentale în Africa.
”Soluţia (pentru conflictul sirian) trebuie să fie o soluţie siriană”, a susţinut acesta. Totodată, el a calificat mişcarea Fraţia Musulmană drept o "grupare teroristă".
Frăţia Musulmană este "o grupare teroristă şi oportunistă (..) care foloseşte religia în scopuri politice", a mai atenţionat preşedintele sirian.
În ce priveşte vizita trimisului ONU Lakhdar Brahimi, s-a accentuat ideea unei medieri neutre ca singur scop al prezenţei acestuia în Siria.
”Noi îi cerem să-şi respecte misiunea, să nu devieze de la aceasta. El (Lakhdar Brahimi) a fost însărcinat cu o misiune de mediere, deci ar trebui să fie un mediator - neutru”, a adăugat Bashar al-Assad. ”El nu ar trebui să îndeplinească sarcinile impuse de către alte state, ci să se concentreze asupra dialogului dintre părţile aflate în conflict” a continuat liderul de stat, apoi a reamintit că ultima vizită a trimisului ONU a fost urmată de o concluzie subiectivă şi părtinitoare.
De asemenea, Bashar al-Assad, a declarat că doreşte să candideze pentru un nou mandat în 2014, menţionând că nu vede niciun motiv pentru care nu ar putea face acest lucru.
”Personal, nu văd niciun obstacol în calea nominalizării mele în cursa prezidenţială” a spus acesta pentru Al Mayadeen TV.
În opoziţie cu ideile conducătorului sirian, s-a ridicat John Kerry, secretarul de Stat american, care susţine că războiul din Siria va continua dacă Bashar al-Assad va fi reales preşedinte.
Kerry avertizează
”Dacă el crede că va soluţiona problemele candidând (la alegerile din 2014), pot să-i spun următorul lucru: în opinia mea, este clar că acest război nu se va termina, atât timp cât el ocupă această funcţie”, a declarat Kerry într-o conferinţă ce a avut loc la Paris.