Băsescu vrea graţierea corupţilor: "Dacă vrem să ţinem rezervorul de viitori penali încă nedenunţaţi, nu facem nimic"
alte articole
Prezent la dezbaterile din Comisia Juridică din Senat, fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a susţinut amendamentul depus la proiectul Legii graţierii prin care propune să se graţieze faptele de corupţie, inclusiv luarea de mită, dând ca exemplu banii luaţi în campaniile electorale, relatează HotNews.ro.
"Luarea de mită am propus-o la graţiere având în vedere că se face cu plata daunelor şi având în vedere că nu discutăm de recidivişti. Am să vă aduc şi alt tip de argument. Până la ultima lege de finanţare a campaniilor electorale toate partidele vor fi acuzate şi de luare de mită şi de abuz în serviciu. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus bani acasă. Dar altfel, banii ăştia s-au dus în geci, în umbrele, pentru că aşa au fost lucrurile în realitate. Toţi oamenii politici care au trecut prin campanie exceptând 2016, până la alegerile din 2014, au aceste probleme.
Aduceţi-vă aminte cum arătau oraşele mâzgălite cu meshuri. Amintiţi-vă de amărâtul ăla care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus niciun pui acasă. Sigur, dacă vrem să ţinem rezervorul de viitori penali care încă nu au fost denunţaţi de oamenii de afaceri nu facem nimic. Cred că trebuie să avem curaj să spunem odată avem o lege a finanţării partidelor, nu mai există condiţii de fraudare. S-a făcut un abuz formidabil până acum. Eu insist asupra unui moment zero", a precizat Băsescu.
În replică, senatorul USR George Dircă a precizat că momentul zero a avut loc atunci când s-a dat legea finanţării partidelor.
"Eu am propus pentru că s-a aplicat abuziv. S-a considerat luarea de mită orice", a completat Băsescu.
"Aici se duce şi o formidabilă luptă - controlul clasei politice. Dacă nu tragem o linie până la legea finanţării, procurorii vor ţine sub control clasa politică", a adăugat Basescu, referindu-se şi la faptul că Parlamentul s-ar afla "sub ameninţarea denunţurilor".