Băsescu: Geopolitrukul rusofon - o specie agresivă de propagandist
alte articole
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că a văzut în ultima perioadă tot soiul de analişti chipurile îngrijoraţi de evoluţiile lumii ca urmare a alegerii lui Donald Trump preşedinte al SUA. Dintre ei, cel mai ridicol este, în opinia liderului PMP, "geopolitrukul rusofon", "o specie agresivă de propagandist" care nu mai pridideşte a-şi revărsa "fluviul de incompetenţă şi neînţelegere a lumii actuale" peste ţară şi în a sugera insistent că singura soluţie este "Mama Rusia".
"În timp ce geopolitrukul îşi revarsă impostura în lungi tirade pro Moscova în emisiunile televizate, "prietenul" lui Putin, preşedintele ales Donald Trump, debarcă Brigada 3 din Divizia 4 infanterie a US Army la Bremen în Germania, cu destinaţia Estul Europei. Nu mai puţin de 4400 militari şi 2200 piese de luptă blindate, începând cu tancuri Abrams, transportoare blindate Bradley, artilerie Paladin şi alte echipamente grele de luptă, vor fi dislocate în Polonia, Ţările Baltice, România şi Bulgaria.
Mai mult, Batalionul 1 al acestei brigăzi va fi dislocat la Mihail Kogălniceanu. Brigada 3 nu este orice unitate. Aceasta a fost dislocată de 4 ori în Irak şi o dată în Afganistan. În timpul acesta, geopolitrukul încearcă să ne convingă că America lui Donald Trump va abandona ţările din Europa de Est şi le va lăsa sub influenţa lui Putin. Altfel spus, vrea să ne convingă că trebuie să ne reorientăm politica externă spre Moscova, aşa cum a făcut Igor Dodon în Republica Moldova", a scris Traian Băsescu, într-o postare pe contul său de Facebook.
Mai mult, liderul PMP atrage atenţia că geopolitrukul vede dezastrul american în Siria şi implicit (după mintea lui) pierderea influenţei în Orientul Mijlociu, în condiţiile în care Rusia are de 50 ani baze militare în Siria, la Tartous şi Latakia, şi uitând că SUA au zeci de mii de militari în Irakul vecin Siriei sau în Iordania.
"Alt lucru pe care nu-l observă geopolitrukul. Pentru consolidarea poziţiei SUA în Orientul Mijlociu, Donald Trump reface complet şi consolidează, înainte de începerea mandatului, relaţia cu Israelul şi îşi manifestă ostilitatea faţă de Acordul Nuclear cu Iranul prietenos Rusiei şi Siriei. Şi aici geopolitrukul lansează dezinformarea pierderii superiorităţii SUA în Orientul Mijlociu şi în lume în favoarea Rusiei şi Chinei", a punctat Traian Băsescu.
O concluzie a fostului preşedinte: "Limbile Moscovei au declanşat un val de propagandă prin care încearcă să genereze neîncredere în aliaţii României, în mod deosebit în SUA, pentru a-şi vedea împlinit visul de a linge bocancii Moscovei".
"Simt nevoia să-i râd în faţa geopolitrukului, spunându-i că eu cred în America lui Donald Trump, chiar dacă acesta nu a fost opţiunea mea electorală. PS: Nu sunt un adversar iraţional al Rusiei, ci doar mi-aşi dori ca această ţara să respecte interesele României în regiune şi în relaţia bilaterală", a subliniat Traian Băsescu.