Băsescu, despre jaful pădurilor: Ca orice ticălos, Ponta încearcă să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor

Într-un nou mesaj postat pe contul său de Facebook, intitulat "Plagiatorul mincinos este şi ticălos", fostul preşedinte Traian Băsescu lansează un nou atac dur la adresa premierul Victor Ponta, în contextul generat de adoptarea noului Cod Silvic.
Andrei Pricopie
14.05.2015

alte articole

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Andrei Pricopie
14.05.2015

Într-un nou mesaj postat pe contul său de Facebook, intitulat "Plagiatorul mincinos este şi ticălos", fostul preşedinte Traian Băsescu lansează un nou atac dur la adresa premierul Victor Ponta, în contextul generat de adoptarea noului Cod Silvic.

"Tata socru, fostul ministru al Agriculturii Ilie Sîrbu, a patronat semnarea, în 2003, a unui contract pe zece ani cu austriecii de la Schweighofer. La semnarea contractului, şeful corpului de control era actualul premier, VV Ponta. Actualul director general de la ROMSILVA, domnul Adam Crăciunescu, protejat al lui tata socru, era secretar de stat, responsabil cu pădurile în Ministerul Agriculturii atunci cînd s-a semnat contractul cu austriecii.

În 2013, cînd contractul pe zece ani al austriecilor a expirat, VV Ponta era prim ministru, Adrian Crăciunescu era director la ROMSILVA, iar tata socru devenise celebru samsar al codrilor şi terenurilor agricole ale României. Niciunul nu a făcut nimic pentru a pune frînă lăcomiei austriecilor", a dezvăluit Traian Băsescu.

Mai mult, fostul şef al statului susţine că premierul Victor Ponta, "ticălosul plagiator şi mincinos", face aluzie la faptul că, în susţinerile lui, are argumente primite de la servicii de informaţii, lucru absolut imposibil fără informarea simultană a preşedintelui, avînd în vedere magnitudinea subiectului.

"Şi pentru ca urmare a reacţiei societăţii, se strînge laţul în jurul politicienilor care au patronat jaful pădurilor, ca orice ticălos, Ponta încearcă să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor, profitînd de faptul că preşedintele a fost suficient de inabil să nu explice public motivul întoarcerii la Parlament a Codului Silvic. Este drept că, dincolo de gardul Cotroceniului, se află şi sforarul Dan Mihalache, dar totuşi... Ponta, vezi că mortul este în familia ta, în administraţia ta şi în clientela ta politica, vezi Hrebenciuc, Adam, Ilie Sîrbu etc", a mai precizat Traian Băsescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor