Băsescu desfiinţează miniştrii pentru Cultură şi Buget. Nu lipsesc nici ironiile specifice
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Palatul Cotroceni, despre motivele pentru care consideră nepotrivite propunerile făcute de Guvernul Ponta pentru posturile de ministru al Culturii şi ministru delegat pentru Buget, respectiv Rozalia Biro şi Iulian Manda.
Rozalia Biro, nepotrivită pentru Ministrul Culturii
„În ce priveşte nominalizările, eu le consider nepotrivite, ceea ce nu înseamnă că azi le-am şi respins. La ministerul Culturii, doamna Rozalia Biro, de la dânsa am aflat că nu are niciun biped în familie şi că în România se nasc tot mai puţini bipezi. Cred că avem o problemă complicată de înţelegere perfectă a limbii române pentru un membru al guvernului. Aici mai e un argument pe care îl am în vedere atunci când mă gândesc la nominalizare: Ministerul Culturii nu are foarte mulţi bani, dar lucrează cu intelectualitatea din România, cu creatorii. Iar cultura românească este în proporţie de circa 90% o cultură de limbă română”, a precizat Traian Băsescu.
Şeful statului a subliniat că nu vrea să fie înţeles greşit, în sensul că a apreciat foarte mult miniştri ca Marko Bela, sau modul cum şi-a desfăşurat mandatul Kelemen Hunor, deci nu este vorba de o observaţie faţă de un ministru maghiar. Însă, preşedintele susţine că nu vrea ca ministrul Culturii să fie urmărit de poveştile cu copii bipezi din familie sau de pe întinsul patriei - lucru care arată o neînţelegere deplină a limbii române.
„În plus, eu consider că alături de Ministerul de Externe, cel al Culturii e unul din cele mai sensibile ministere, are şi o puternică şi stabilă componentă de reprezentare a culturii româneşti şi în acelaşi timp are o puternică notă de românism. Este esenţial ca aşa cum au fost şi predecesorii doamnei Biro, să fie un bun cunoscător al limbii române. Exprim rezerve faţă de această nominalizare şi vreau să fiu foarte bine înţeles: nu sunt adeptul ideii că fiecare minister trebuie să aibă neapărat un specialist în fruntea lui. Niciodată nu o să am nimic împotrivă ca la Transporturi să fie un jurist, e un volum uriaş de contracte. Dar când vorbim de Ministerul Culturii, unde ministrul serveşte elita culturală a ţării, cred că o legătură cu această elită trebuie să existe”, a explicat Băsescu.
Iulian Manda, nepotrivit pentru Buget
„Mi se pare nepotrivită desemnarea de la Buget. Cea mai complexă experienţă a dl Iulian Manda este legată de funcţia de director la Casa Studenţilor din Craiova. Oameni buni, singurul calcul economic care se face acolo e eventual valoarea biletelor rupte într-o zi de sâmbătă. Ministrul Bugetului înseamnă mult mai mult. Justificarea că dl deputat a funcţionat în Comisia de Buget-Finanţe nu e un argument, acolo nu se discută filosofia bugetară, priorităţile, acolo se mută cel mult bani de o biserică de la un minister pentru o comună, bani pentru zugrăvit o scoală”, a evidenţiat preşedintele.
Traian Băsescu le transmite parlamentarilor că nu are nimic cu ei şi intenţia lui nu este să le desconsidere munca, însă a punctat că este cu totul altceva să analizezi toate sursele de venit ale bugetului statului, să le dispui pe priorităţi şi să atingi obiective de guvernare prin buget.
„Cred că dl Manda nu e potrivit pentru această funcţie, încerc să îmi imaginez discuţia cu FMI, UE şi Banca Mondială cu cei doi miniştri unul lângă altul, doamne Petrescu încercând să acopere golul de la CAS şi să rezolva problema MTO cu sufletul şi dl Manda cu experienţa de la casa de cultură a studenţilor. Vă rog să mă credeţi că nu sunt într-o situaţie plăcută şi vă asigur că am făcut toate eforturile să înţeleg logica acestor desemnări. Eu sunt de acord cu promovarea tinerilor şi am făcut-o, au confirmat cea mai mare parte dintre ei. Dar să punem Ministerul de Finanţe într-o astfel de situaţie e o mare eroare, ca şi la Cultură”, a afirmat acesta.
Apel către premierul Ponta
„Pentru că nu au existat condiţii să discut cu premierul înainte de nominalizări, transmit public rugămintea ca până marţi-miercuri poate se gândeşte la alte soluţii, care să fie reprezentative pentru guvern. Guvernul nu e o instituţie în care să faci încercări, mai ales când e vorba de Cultură şi Buget, şi trebuie să te uiţi care e tandemul de experienţă, mai ales la Finanţe, pe care îl pui în faţa UE şi FMI. Acei oameni sunt experţi, cunosc la milimetru totul despre resursele financiare ale României. Măcar unul, cel de la Buget, dacă nu chiar ministrul Finanţelor, să poată susţine o discuţie consistentă. O să vină cel de la UE şi o să vrea să discute despre guvernanţa economică la nivelul UE, nu poţi din experienţa de la casa de cultură a studenţilor din Craiova să ai o astfel de experienţă. Apelul meu e ca dl premier să se uite către alţi tineri, avem riscul uriaş să decredibilizăm promovarea tinerilor în guvern”, a transmis Traian Băsescu.
De ce nu îi respinge Băsescu
„O să mă întrebaţi de ce nu îi resping. Şi aici am o mare îngrijorare, cunoscând marfa, pe premier. Există riscul să facă două nominalizări mai proaste, de asta aş vrea să rezolvăm problema într-un mod în care să fie o îmbunătăţire a funcţionării guvernului şi nu o încercare să vedem dacă fostul şef al casei de cultură se pricepe să construiască un buget, se pricepe la guvernanţa economică”, a explicat Băsescu.
Cum de asemenea acesta şi-a exprimat speranţa că premierul Ponta să discute cu UDMR pentru că au foarte mulţi oameni de cultură care i-ar putea reprezenta cu cinste.
„Dacă această doamnă era nominalizată la Transporturi nu aveam nicio ezitare, e economist, are experienţă administrativă de primărie. La Cultură însă am ezitări, îmi închipui dialogul lui Pleşu sau al lui Liiceanu cu această doamnă, sau a unui sculptor care vrea să facă o statuie ecvestră, e bipedă sau patrupedă? Nu le resping pentru că am riscul de a primi două nominalizări mai catastrofale, scuze pentru termen, mai rele decât aceasta. Weekend plăcut! Dacă puteţi, mergeţi la mare că s-au ridicat barierele”, a mai declarat şeful statului.
Replica lui Ponta
Premierul Victor Ponta a declarat că îşi menţine propunerile pentru Buget şi Cultură, adăugând că va înainta alte nume numai în cazul în care preşedintele le respinge pe acestea. Totodată, Ponta a subliniat că declaraţiile lui Băsescu nu au nicio valoare şi nu vrea să comenteze afirmaţii "de cârciumă", relatează mediafax.ro.