Băsescu anunţă dezvăluiri înainte de alegeri: Fac asta şi pentru că unii candidaţi ţin să folosească minciuna USL-istă

Traian Basescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
23.04.2025

Fostul preşedinte Traian Băsescu anunţă că va ieşi public cu o serie de dezvăluiri despre alegeri. Anunţul vine în condiţiile în care ieri, candidatul coaliţiei la putere în cursa pentru Cotroceni, Crin Antonescu, a susţinut că USL s-a rupt din cauză că unul dintre liderii săi, respectiv Victor Ponta, a preferat să intre într-o combinaţie tipică de deep-state, tipic ocultă, făcută în complicitate indirectă cu Traian Băsescu.

Redăm postarea lui Traian Băsescu:

"DESPRE ALEGERI ÎN ROMÂNIA

Apropierea datei alegerilor şi apetitul USL (PSD-PNL) de a falsifica sau de a decredibiliza rezultatul alegerilor când acesta nu le convine, mă îndeamnă ca, începând de mâine, să postez câteva mici episoade despre alegeri, începând cu alegerile din 2024.

Vom vedea cu probe cum 's-au furat' alegerile din 2009 la Paris, cum 's-a furat' referendumul din 2012 cu 'erată', bătălia pentru falsificarea numărului de alegători etc. etc.

Fac acest lucru şi pentru că unii candidaţi ţin să folosească minciuna USL-istă asupra acestor evenimente politice şi în actuala campanie.

Păi dacă faceţi asta, hai s-o facem cu argumente, începând de mâine.

România şi românii trebuie să beneficieze de ALEGERI LIBERE ŞI CORECTE!", transmite, pe Facebook, Traian Băsescu.

Reamintim că Antonescu a declarat marţi că USL s-a rupt din cauză că Victor Ponta a preferat să intre într-o combinaţie tipică de deep-state, tipic ocultă, făcută în complicitate indirectă cu Traian Băsescu. Crin Antonescu a mai susţinut că promisiunea era de succesiune pentru Victor Ponta la capătul mandatului lui Traian Băsescu, dar Ponta a reuşit atunci, în ciuda sprijinului din diverse direcţii, să-şi compromită şansele cam de unul singur astfel încât a apărut un câştigător neaşteptat, Klaus Iohannis.

”USL-ul s-a rupt din cauză că unul dintre liderii săi, şi anume domnul Ponta, a preferat să intre într-o combinaţie tipică de deep-state, tipic ocultă, împotriva angajamentelor politice pe care le făcuserăm împreună, PSD şi PNL, domnul Ponta şi cu mine, pe care primisem milioane de voturi, 60% din voturile exprimate, înţelegere ocultă, făcută în complicitate indirectă cu Traian Băsescu, cu personaje care la vremea respectivă nu deţineau poziţii oficiale. Era domnul George Maior, dar domnul George Maior era şeful SRI, nu aveau o poziţie politică, şi personaje cum era doamna Elena Udrea, la vremea respectivă, din partea domnului Băsescu şi cunoscutul, celebrul şi dispărutul domn Sebastian Ghiţă, care şi astăzi este sponsorul politic-mediatic şi probabil moral al domnului Ponta”, a spus Crin Antonescu la Adevărul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor