Băsescu a promulgat Legea privind ajutorul financiar nerambursabil pentru Republica Moldova

Preşedintele român, Traian Băsescu. (GEORGES GOBET/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
19.04.2012

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, Decretul pentru promulgarea Legii privind ratificarea celui celui de-al doilea Protocol Adiţional între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova la Acordul referitor la ajutorul financiar nerambursabil pentru Chişinău.

Cel de-al doilea Protocol Adiţional la Acordul dintre România şi Republica Moldova, semnat la Bucureşti, la 10 august 2011, şi la Chişinău, la 16 august 2011, a fost adoptat de Senat, ca for decizional, la 2 aprilie.

Acordul se referă la implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010.

Documentul prevede finanţarea sau cofinanţarea de către România a unor proiecte de colaborare pentru implementarea Acordului în sectorul energetic, precum şi depistarea şi raportarea eventualelor nereguli de ambele părţi. Fondurile vor fi acordate prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Bucureştiul şi Chişinăul vor stabili de comun acord proiectele anuale şi proiectele de colaborare, precum şi evaluarea şi stabilirea proiectelor prioritare. Totodată, vor fi desemnaţi controlori financiari care vor verifica legalitatea cheltuielilor declarate de către beneficiari.

Decizia sprijinului financiar acordat Republicii Moldova a fost luată în cadrul primei vizitei oficiale a preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, în ianuarie 2010.

Acordul prevede un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, eşalonat în părţi egale pe parcursul a patru ani (2010-2013).

Până în prezent însă, doar o sumă mică din cele 100 de milioane de euro a fost cheltuită.

La 3 martie, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu anunţa că România va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar de 15 milioane euro pentru proiecte în domeniul protecţiei mediului şi schimbărilor climatice, bani asiguraţi din fondul nerambursabil.

Decizia a fost adoptată în şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova de la Iaşi.

Premierul Vlad Filat recunoştea atunci că există unele ”carenţe” în implementarea acordului, ”carenţe” care vor fi eliminate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor