Băsescu: 70 de tineri din Transnistria au primit burse la universităţi româneşti

Presedintele Romaniei, Traian Basescu. (DOMINIQUE FAGET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
26.06.2009

România va aloca burse pentru 70 de tineri din Transnistria care doresc să studieze la universităţi din ţara noastră, a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu, prezent la Sulina, la debutul "ARC - 2009", program de tabere destinat copiilor şi tinerilor etnici români de pretutindeni.

Astfel, într-un dialog cu tinerii şi copiii români din diaspora participanţi la tabăra de la Sulina, şeful statului a declarat că România a răspuns tuturor solicitărilor existente în acest sens şi va aloca noi burse, dacă vor exista cereri.

"În ceea ce priveşte educaţia pentru voi, mă bucur că anul acesta au fost solicitări. 70 de copiii din Transnistria vor începe studiile la univeristăţi româneşti. Am fi bucuroşi să fie cât mai multe solicitări şi, cu certitudine, vom aloca burse pentru câte solicitări vor fi, lucru pe care îl facem şi pentru tinerii din Republica Moldova, şi pentru tinerii din Ucraina, pentru tinerii vorbitori de limba română", a spus preşedintele.

El a vorbit, totodată, despre existenţa unei "prigoane" în cazul celor care vor să înveţe limba română în anumite şcoli din străinătate.

"Am văzut prigoana care a fost şi care este mai mult sau mai puţin violentă uneori, cu privire la tentaţia sau la dorinţa voastră de a vă păstra, de a învăţa limba voastră. Ştim întâmplările din şcolile din Transnistria şi nu numai de acolo. Pe mine mă impresionează că aveţi tăria, voinţa să menţineţi limba română şi pentru lucrul acesta vă mulţumesc şi vouă, şi familiilor voastre, şi dascălilor voştri, care ţin să păstreze elemente de identitate vii şi consolidate", a precizat el.

Băsescu adăugat că nu doreşte o politizare a dialogului cu copiii şi tinerii de la Sulina, dar a subliniat că românii au învăţat că a trăi în Europa înseamnă a-l respecta pe fiecare.

"Vedem reacţii în jurul nostru, reacţii care nu au nimic comun cu comportamentul european. Este adevărat, ne uităm şi la noi, acum 20 de ani, ne era greu să înţelegem ce înseamnă drepturile cetăţenilor proprii, atunci când este vorba despre păstrarea culturii minorităţilor, spre exemplu. Acum, România este una dintre ţările care are cele mai moderne legislaţii cu privire la minorităţi, este garantat dreptul de a învăţa în limba maternă, de a-ţi păstra cultura, dreptul la justiţie în limba maternă", a spus şeful statului.

La finalul discursului său, cei prezenţi au început să aplaude, iar Băsescu a spus râzând: "În România, preşedinţii nu prea sunt aplaudaţi, să ştiţi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor