Bani puşi la murat. Deputat PAS: Peste 13 milioane lei donaţi Guvernului pentru lupta cu pandemia stau nefolosiţi

Radu Marian, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (parlament.md)
Ştefan Sârbu
08.04.2020

Deputatul PAS, Radu Marian informează că datorită campaniei de colectare a donaţiilor lansată de Ministerul Finanţelor cu 3 săptămâni în urmă au fost acumulate 13,5 milioane lei, din care până în prezent nu a fost utilizat nimic, în pofida faptului că medicii vorbesc tot mai des despre lipsa echipamentului de protecţie.

Acesta menţionează că deputaţii PAS primesc apeluri disperate în fiecare zi de la medici din toată R. Moldova, care roagă să fie ajutaţi, să le fie trimise materiale de protecţie, fiindcă situaţia devine absolut insuportabilă. „La spitalele din Soroca, Glodeni, Căuşeni etc. au fost duse măşti, costume, viziere, pentru că Guvernul nu are grijă de ei. În timp ce banii donaţi Executivului de oameni, companii, partide, stau nefolosiţi...”

„Înţeleg că există proceduri birocratice, dar au trecut totuşi 3 săptămâni de la deschiderea acestui fond (17 martie), timp în care numărul de cazuri şi numărul de medici infectaţi a crescut de aproape 40 de ori!”, scrie Radu Marian pe pagina sa de socializare subliniind că „Moldova area cea mai mare rată de infectare a medicilor din lume!”

„Dragi guvernanţi, treziţi-vă! În astfel de momente, este pur şi simplu criminal să stai pe loc, să ţii banii donaţi de oameni în safeuri şi să nu faci nimic! Acţionaţi!”, a solicitat parlamentarul.

Pentru cei care donează în buzunarul statului - să cunoaşteţi că statul v-a pus banii la murat sau îi va folosi după reţeta motanului Bazilio, notează în context ex-ministrul Sănătăţii Ala Nemerenco îndemnând cetăţenii R. Moldova să direcţioneze ajutoarele direct spre oameni de încredere sau direct instituţiilor medicale.

Potrivit statisticilor oficiale, la data de 8 aprilie numărul lucrătorilor medicali infectaţi cu virusul Wuhan, pe cale comunitară, habituală sau la locul de muncă, a ajuns la cifra de 290, dintre care asistenţi medicali – 99, personal medical auxiliar – 85, medici -79, felceri – 21, farmacişti – 5, paramedici - 1.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor