Bancpost acordă finanţare pentru realizarea activităţii curente a beneficiarilor fondurilor APIA

Epoch Times România
26.07.2012

Bancpost a semnat convenţia tripartitǎ cu Agenţia de Plǎţi şi Intervenţie pentru Agriculturǎ (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) pentru finanţarea beneficiarilor Schemei de Platǎ Unicǎ pe Suprafaţǎ pentru 2012, a anunţat joi banca.

Prin intermediul acestei convenţii, întreprinzǎtorii individuali şi companiile cu un numǎr de maxim 250 angajaţi care activeazǎ în sectorul agricol şi au emisǎ de APIA Adeverinţa de înregistrare fermier privind acordarea ajutoarelor de stat, pot beneficia de finanţare pe termen scurt a activitǎţii curente.

Finanţarea se acordǎ in RON şi va fi de pânǎ la 90% din suma cuvenitǎ din SAPS (schemǎ de platǎ unicǎ pe suprafaţǎ), rambursarea integralǎ a facilitǎţii, inclusiv dobânda, se face automat, la sfârşitul perioadei de creditare. Pentru accesarea acestor facilitǎţi beneficiarii vor prezenta o documentaţie simplificatǎ, iar pe parcursul derulǎrii creditului aceştia nu vor avea obligaţii lunare de platǎ.

În luna iunie 2012, Bancpost a lansat Agricredit, o facilitate de pre-finanţare a subvenţiilor APIA, dedicată companiilor mici şi persoanelor fizice autorizate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor