Banca Transilvania a avut un profit net de 265,43 mil. lei în primele nouă luni, în creştere cu 30%
alte articole
Banca Transilvania a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit net de 265,43 milioane lei, cu 30% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, când a fost de 204,51 milioane lei, a anunţat luni banca.
În ceea ce priveşte profitul brut, acesta este de 274,82 milioane lei, faţă de 253,98 milioane lei în primele nouă luni din 2012. Profitul operaţional al Băncii Transilvania este de 540,56 milioane lei.
Banca a beneficiat de facilităţi fiscale ca urmare a aplicării filtrelor prudenţiale impuse prin adoptarea standardelor internaţionale de contabilitate
Veniturile operaţionale ale Băncii Transilvania au ajuns la 1.157,53 milioane lei, fiind cu 13% peste valorile înregistrate la 30 septembrie 2011. Trendul ascendent a fost determinat de creşterea cu 38% a veniturilor din operaţiuni financiare, cu 10% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 9% a veniturilor nete din dobânzi.
La sfârşitul trimestrului trei din acest an, cheltuielile operaţionale BT au fost de 616,97 milioane lei, faţă de 548,34 milioane lei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea a fost determinată, pe de o parte, de extinderea activităţii băncii, iar pe de altă parte, de creşterea cu 13% a cheltuielilor cu personalul, banca utilizând provizionul de 20 milioane lei, constituit în anul 2011.
Cheltuielile nete cu provizioanele pentru active, alte datorii şi angajamente de creditare au fost de 265,73 milioane lei, comparativ cu 219,46 lei, cât a fost valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 277,62 milioane lei, comparativ cu 195,07 milioane lei, la finalul lunii septembrie 2011, banca asigurând un control permanent al calităţii portofoliului de credite.
"Din raţiuni de prudenţialitate, au fost auditate situaţiile financiare aferente semestrului I 2012. În urma auditului extern, costul riscului de credit se majorează cu 40,6 milioane lei, din care 17,6 milioane lei au fost deja incluse în situaţiile financiare de la 30 septembrie 2012, urmând ca diferenţa de 23 milioane lei să aibă impact asupra contului de profit în trimestrul IV 2012", se arată în comunicatul băncii.
Controlul strict al costurilor a determinat un raport cost ( venit care se menţine la un nivel acceptabil, acesta fiind de 53%, la 30 septembrie 2012.
Activele bilanţiere ale Băncii Transilvania sunt, la sfârşitul lunii septembrie 2012, de 29.009,97 milioane lei, cu 12% mai mari faţă de 30 septembrie 2011. Creşterea a fost determinată în special de investiţiile în active disponibile pentru vânzare, care s-au majorat cu 23% la 30 septembrie 2012, ajungând la 7.171,96 milioane lei, precum şi de creşterea cu 12% a soldului creditelor.
Portofoliul de credite al Băncii Transilvania este unul stabil, preponderent în lei, iar soldul total este de 17.147 milioane lei. 64,09% din creditele BT sunt acordate companiilor, iar 35,91%, persoanelor fizice. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 10,93% din totalul portofoliului de credite al băncii.
Soldul provizioanelor din activitatea de creditare asigură un grad adecvat de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 105,5%. Acesta a crescut de la 1.659 milioane lei, la sfârşitul anului 2011, la 2.027 milioane lei, la 30 septembrie 2012.
Totodată, a crescut valoarea depozitelor realizate de clienţii Băncii Transilvania, cu 13% faţă de sfârşitul anului, soldul fiind 22.679 milioane lei. BT a încurajat economisirea, prin dobânzi care asigură obţinerea unor randamente real pozitive de către clienţi.
Banca Transilvania are o lichiditate foarte bună, raportul credite)depozite menţinându-se subunitar, la valoarea de 0,76. Solvabilitatea BT, incluzand profitul auditat la semestrul I 2012, este, în continuare, la un nivel confortabil, de 11,27%.
Portofoliul de clienţi BT este în creştere aşa încât, la 30 septembrie 2012 banca avea 1.558.639 clienţi activi, comparativ cu 1.458.022 clienţi activi în anul precedent. De asemenea, a crescut numărul de operaţiuni cu clienţii, cu 11,5%, faţă de perioada similară din 2011, ajungând la 162.783.273.