Banca Mondială a aprobat României un împrumut de 1 miliard de euro
Vineri, 15 iunie, la sediul Guvernului, a avut loc conferinţa cu tema "Modernizarea Administraţiei Publice în România". La conferinţă au participat Victor Ponta, din partea Guvernului României, şi Vice-preşedintele Băncii Mondiale, Philippe Le Houérou. Discuţiile s-au axat pe implementarea planurilor de acţiune, elaborate pe baza recomandărilor efectuate de către Banca Mondială în perioada 2010-2011, în sectoare precum: dezvoltarea regională, energia, mediul, sănătatea şi învăţământ superior.
Consiliul Directorilor Executivi ai Băncii Mondiale a aprobat acordarea unui împrumut în valoare de un miliard de euro către statul român, pentru politici de dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii (DPL-DDO), informează Ministerul Finanţelor Publice.
Împrumutul se contractează în contextul eforturilor de consolidare a rezervelor fiscale şi de menţinere a nivelului de acoperire a necesarului brut de finanţare şi este considerat de autorităţile române ca un instrument de protejare a finanţelor publice împotriva unor şocuri externe neprevăzute.
Acesta vine în completarea asistenţei financiare de tip preventiv acordată pe perioada 2011 - 2013 de către FMI şi UE (în cadrul facilităţii de finanţare a balanţei de plăţi). Acordul este de tip preventiv, pe trei ani, România urmând să plătească dobânzi doar dacă accesează linia.
"Sper să fim suficient de deştepţi încât să folosim banii într-un mod eficient", a declarat Ponta, la Palatul Victoria, la începutul întâlnirii cu vicepreşedintele regional al Băncii Mondiale, Philippe Le Houreou.
Premierul i-a transmis oficialului Băncii Mondiale că Executivul său va continua "toate proiectele bune" şi şi-a exprimat satisfacţia pentru aprobarea de către BM a împrumutului foarte important de un miliard de euro.
Potrivit premierului, acesta este cel mai mare împrumut oferit vreodată României de Banca Mondială.
La rândul său, Philippe Le Houreou a arătat că împrumutul respectiv a fost susţinut de "serioase reforme" în domeniile îmbunătăţirii colectării taxelor şi sectorului energetic.