Banca Comercială Carpatica a terminat T3 2012 cu un profit net de 12 milioane lei
alte articole
Banca Comercială Carpatica (BCC) a raportat în T3 2012 un profit brut de 16,9 milioane lei, în creştere cu 41,29% faţă de 30 iunie, iar profitul net al băncii a fost de 12 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare publicate miercuri.
La finele lunii septembrie 2011, BCC înregistrase o pieredere netă de 24,9 milioane lei.
"Rezultatul înregistrat de bancă este aproape de valoarea bugetată pentru întreg anul 2012, iar activitatea de creditare a persoanelor juridice s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Suntem optimişti în ceea ce priveşte perioada următoare. Ne dorim să ne menţinem trendul de creştere pe toate liniile de business", a declarat directorul general adjunc al BCC, George Ciobănaşu.
La sfârşitul lunii septembrie, BCC înregistra un profit operaţional de 47 milioane lei, mai mare cu 67,63% faţă de finele primului semestru.
"Rezultatele înregistrare până în luna septembrie a anului curent se încadrează în obiectivele băncii pentru anul 2012. Rezultatul brut prognozat pentru întreg anul 2012 este de 17 milioane lei", a comunicat banca.
În ceea ce priveşte activitatea de creditare, creditele noi acordate persoanelor juridice au avansat cu 107,83%, de la 210,15 milioane lei credite acordate în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2011, până la 436,74 milioane lei în primele nouă luni din acest an. Creditele în lei noi acordate în primele trei trimestre din acest an este de 64%, faţă de 56% în perioada similară a anului anterior.
De asemenea, creditele noi acordate persoanelor fizice au crescut cu 27,51%, de la 36,81 milioane lei, până la 30 septembrie 2011, la 46,94 milioane lei la sfârşitul T3 2012.
Potrivit informaţiilor publicate miercuri de BCC, depozitele atrase de la clientela nebancară au avansat în primele nouă luni până la 2,266 miliarde lei, respectiv cu 4,34% faţă de începutul anului.
Activele totale s-au majorat de la 1 ianuarie cu 11,24%, până la 4,305 miliarde lei.
Banca Comercială Carpatica a comunicat că solvabilitatea este de 11,17%, în timp ce raportul credite(depozite este de 0,5995.
La sfârşitul lunii septembrie, banca avea un număr de 148 de unităţi, din care 57 de sucursale, 71 de agenţii şi 20 de puncte de lucru.
Acţionarii Băncii Comerciale Carpatica sunt Ilie Carabulea - 41,2%, Tănase Corneliu - 11,2% şi alţii - 47,4%.