Băluţă vrea să taie subvenţiile la căldură în capitală: Fiecare să plătească în concordanţă cu veniturile

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că politica subvenţiilor pentru căldură trebuie regândită în Capitală astfel încât fiecare să plătească în concordanţă cu veniturile pe care le are.
"Trebuie să regândim politica subvenţiilor pentru căldură, cel puţin în Bucureşti. (...) În următoarea perioadă de timp veţi vedea că lucrurile astea se vor întâmpla. Ne-am propus un termen rezonabil, o lună de zile. Lucrăm împreună cu juriştii noştri, cu colegii parlamentari, pentru că trebuie schimbate şi anumite elemente de legislaţie, astfel încât fiecare să plătească în concordanţă cu veniturile pe care le are. Nu poţi să ai un venit, de exemplu, de 20.000 de lei pe lună şi să plăteşti la fel cât plăteşte un om care are 1.000 de lei pe lună", a precizat Daniel Băluţă, citat de Agerpres.
Edilul a subliniat că în decembrie 2025 erau 29.500 de pensionari cu pensii de până la 1.000 de lei, aproape 84.000 de oameni cu pensii între 1.000 şi 2.000 de lei şi aproximativ 105.400 de cetăţeni cu pensii între 2.000 şi 3.000 de lei.
De asemenea, Daniel Băluţă a menţionat că aproximativ 71.300 de adulţi aveau dizabilităţi de diferite grade, aproape 8.600 de copii - dizabilităţi de diferite forme, iar circa 64.800 de persoane beneficiau de ajutor de încălzire a locuinţei, plata facturi curent electric şi carduri sociale.
"În privinţa subvenţiei, la fel, ne trebuie o lege a Bucureştiului şi veţi vedea şi invit cu această ocazie toate partidele politice la o dezbatere pe această temă (...). Vom veni cu o lege a Bucureştiului în care să integrăm şi judeţul Ilfov, pentru că funcţionăm împreună şi este o delimitare administrativă absolut artificială", a afirmat primarul Băluţă.
De asemenea, primarul a anunţat că va iniţia un proiect de hotărâre prin care oamenii să nu plătească pentru căldură şi apă caldă atunci când acestea nu li se furnizează.
"Invit toţi consilierii din Consiliul General să se alăture acestui demers. Vom iniţia un proiect de hotărâre prin care exact aşa cum ANPC-ul validează calitatea unui produs şi dacă el este bun, îl păstrează pe piaţă, dacă nu este bun, nu îl păstrează pe piaţă. (...) Dacă nu livrăm apa caldă şi căldura în parametri, să plătească cine este de vină. Oamenii nu plătesc nimic. (...) Termoenergetica şi cu Elcen trebuie să-şi rezolve problema asta, nu pe spatele cetăţenilor. (...) Este o promisiune pe care o facem oamenilor care nu au primit agent termic la parametrii din contract că (...) din luna ianuarie începând, inclusiv, nu vor mai plăti nimic nici pentru apa caldă şi nici pentru căldură", a transmis Daniel Băluţă.