Avertismentul ANI pentru parlamentarii avocaţi
alte articole
Într-o scrisoare trimisă conducerii Camerei Deputaţilor, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îi avertizează pe parlamentarii care exercită şi profesia de avocat că nu trebuie să pledeze în cauze civile sau comerciale contra statului.
Agenţia a analizat proiectul de modificare a Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri şi consideră că "nu se justifică" eliminarea din acest proiect a interdicţiei ca deputatul şi senatorul care exercită şi profesia de avocat să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului, a autorităţilor sau a instituţiilor publice, a companiilor naţionale ori a societăţilor naţionale în care acestea sunt părţi, relevă scrisoarea ANI semnată de către preşedintele acestei instituţii, Horia Georgescu.
"Propunerea legislativă, respectiv acordarea posibilităţii unei persoane care ocupă o funcţie publică să reprezinte anumite categorii de persoane împotriva statului român încalcă principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese, având ca efect manifestarea unei atitudini partizane de natură să lipsească de obiectivitate exercitarea prerogativelor de putere publică", se precizează în scrisoarea ANI.
Secretarul Camerei Niculae Mircovici a afirmat că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis marţi să trimită Comisiei juridice scrisoarea ANI.
Preşedintele ANI: Unii politicieni ne ameninţă
Pe de altă parte, la jumătatea lunii martie, Horia Georgescu, şeful ANI a declarat că unii demnitari reacţionează corect în momentul în care află că sunt verificaţi de Agenţie, alţii recurg la ameninţarea inspectorilor de integritate, subliniind însă că vor mai apărea dosare.
"Unii sunt corecţi, aduc acte şi dovezi în sprijinul lor. Sunt demnitari care, prin vicii de procedură, nu vor să primească informările ANI. Uneori, inspectorii de integritate sunt ameninţaţi, există recomandări voalate, 'ai grijă ce faci, ANI s-ar putea să se desfiinţeze, nu se ştie ce se întâmplă cu tine'. Cei care ne ameninţă pot fi şi înalţi funcţionari, pot fi şi politicieni”, a declarat Horia Georgescu fiind întrebat cum reacţionează demnitarii când sunt verificaţi de ANI.
Preşedintele ANI a evitat să dea nume, limitându-se la a preciza că există cazuri relatate şi de presă.
"Cu siguranţă vor mai apărea dosare, dar nu vreau să dau naştere la speculaţii. Vă spun că Agenţia lucrează", a mai declarat Georgescu la Realitatea TV.
În plus, Horia Georgescu a subliniat că multe sesizări sunt primite de la cetăţeni.
"Asta arată că oamenii au început să aibă încredere în noi. cetăţenii, entităţile private sesizează Agenţia cu privire la anumite nereguli", a precizat şeful ANI.