Aurelia Cristea este noul director general al PAID

Epoch Times România
18.07.2012

Consiliul de Administraţie al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a aprobat miercuri numirea Aureliei Cristea, fost membru în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în funcţia de director general.

Totodată, Radu Mircea Popescu a fost numit în funcţia de director general adjunct.

Cei doi urmează să primească avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Aurelia Cristea are o experienţă de peste 15 ani în domeniul asigurărilor, inclusiv în activitatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de profil din România, ăn perioada 2006-2010 fiind membru în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

"Obiectivul managementului este acela de a face demersurile necesare în raport cu autorităţle centrale şi locale, astfel încât legea să fie respectată, prin creşterea gradului de protecţie a populaţiei împotriva dezastrelor naturale, degrevând bugetul statului de cheltuieli suplimentare. În acelaşi timp, vom continua educarea în privinţa formelor de asigurare care îi protejează pe români în faţa dezastrelor", a declarat Aurelia Cristea.

Radu Mircea Popescu este unul dintre iniţiatorii şi coordonatorii proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor începţnd cu anul 2005. În cadrul PAID, ocupa din ianuarie 2012 şi funcţia de şef al departamentului tehnic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor