Au sau nu americanii o poveste de dragoste cu armele lor de foc?
alte articole
Agenţia de presă France Presse, într-un amplu comentariu, se întreabă miercuri dacă, după o cucerire a Vestului însoţită de dezvoltarea unui reflex de pioneri ai unui drept la legitima apărare protejată prin Constituţie, americanii, sau cel puţin o parte dintre ei, trăiesc sau nu o poveste de dragoste neîntreruptă cu armele lor de foc.
'Ar însemna să faci o reprezentare falsă a Americii dacă ai spune că iubim cu pasiune armele sau că toţi americanii deţin o armă de foc', a explicat pentru agenţia franceză de presă Gregg Lee Carter, profesor de sociologie la Universitatea Bryant (Rhode Island, nord-est), subliniind că majoritatea populaţiei nu are aşa ceva. De fapt, conform statisticilor, o minoritate - undeva în jurul a 40% - dintre gospodăriile americane deţin o armă.
Cu toate acestea, ţara este campioană mondială când vine vorba de armele deţinute - 270 de milioane - şi numărul de arme deţinute pe cap de locuitor - 88,8 la 100 de locuitori -, conform gunpolicy.org. În anul 2009, peste 9.000 de persoane au murit împuşcate din cele 15.000 de omucideri înregistrate oficial. 'Nu ne mai oprim din referiri la arme în cântece, emisiuni de televiziune sau la cinema. Sau în jocurile video. Armele sunt peste tot', a constatat Jimmy Taylor, profesor de sociologie la Universitatea din Ohio (nord).
'Există de asemenea cel de-al doilea amendament al Constituţiei ce protejează dreptul de a deţine arme', a amintit şi Jeffrey Reiman, profesor de filosofie la American University of Washington, 'şi este interpretat într-un sens din ce în ce mai larg'.
Pe lângă o tradiţie puternică a vânătorii, 'cultura armelor are la bază un tip de ataşament istoric', a adăugat Robert Spitzer, autorul unei cărţi pe tema reglementării armelor de foc. 'Este istoria modului în care America a învins Marea Britanie' în războiul de independenţă. O poveste cu 'oameni de rând care şi-au luat armele, şi-au îmbrăţişat soţiile şi au plecat să servească în armata lui George Washington', a spus el.
'Există americani care continuă să trăiască în spiritul acestei tradiţii şi pentru care a avea o armă înseamnă a-şi apăra libertatea. Este vorba în general despre oameni neîncrezători în guvern, ce îi sunt ostili; aceasta este o marcă şi a individualismului foarte pronunţat în America', explică Spitzer.
Pentru Jenny Carlson, profesoară de sociologie la Universitatea Berkeley din California, această cultură a armelor 'răspunde de asemenea problemelor legate de criminalitatea contemporană şi de reducerile de personal din servicii publice precum poliţia'. 'Armele îi ajută pe americani să se simtă mai bine protejaţi şi, din acest punct de vedere, interzicerea armelor s-ar putea traduce prin a-i constrânge să renunţe la ultima lor linie de apărare împotriva criminalităţi', a elaborat dna Carlson, invocând şi lobby-ul puternic în favoarea armelor făcut de cei de la National Rifle Association (NRA).
În context, pe străzile din Newtown (Connecticut, nord-est), localitatea îndoliată în urma tragediei produse vinerea trecută la şcoala primară Sandy Hook, Andre, un bărbat în vârstă de 72 de ani, partizan ardent al armelor, şi-a reafirmat recent 'dreptul dat de Dumnezeu' de a se apăra. 'Dacă un paznic bine antrenat s-ar fi aflat în şcoală, el l-ar fi putut opri pe atacator înainte să omoare' 20 de copii, a asigurat el.