"Aţi semnat, în mod oficial, certificatul de deces al soţului meu!" Soţia unui bolnav de cancer, către autorităţi

Cunoscuta bloggeriţă Simona Tache publică, pe blogul său, emoţionanta scrisoare adresată autorităţilor de soţia unui bolnav de cancer pulmonar metastatic (stadiul 4) obligată să-şi vadă soţul suferind şi eventual stingându-se mai devreme din viaţă, căci statul nu i-a asigurat acces la tratament.

Mai exact, soţul femeii ar fi trebuit să înceapă tratamentul cu un medicament inovativ aprobat în România încă de acum 5 luni, medicament care, conform studiilor, dublează speranţa de viaţă a pacienţilor. Nu l-a început însă, căci lista medicamentelor compensate nu a fost încă publicată şi nu există un protocol terapeutic, în baza căruia medicii să îl poată prescrie gratuit, arată Simona Tache.

Vă invităm să citiţi mai jos scrisoarea publicată de Simona Tache.

”Stimaţi domni şi doamne care lucraţi în Ministerul Sănătăţii, la Casa Naţională de Asigurări, în Parlamentul României, în Guvernul României care anul asta aniversează 100 de ani, vă aduc la cunoştinţă faptul că astăzi aţi semnat, în mod oficial, certificatul de deces al soţului meu. E un om tânăr, ar mai fi avut câte ceva de făcut pe acest pământ.

Astăzi, domnilor şi doamnelor foarte ocupaţi, veşnic îngropaţi în hârtii inutile şi dosare pline de praf, i-aţi luat soţului meu jumătate din zilele pe care le-ar mai fi avut de trăit cu diagnosticul “cancer pulmonar metastatic stadiul 4”. Adică, pe înţelesul dumneavoastră, său al şefei dumneavoastră pe linie de partid şi guvern, dacă bărbatul meu mai are de trăit 2020 “douăzeci-douăzeci” de zile, astăzi domniile voastre aţi hotărât ca el să mai trăiască doar 1010 „zece-zece” zile.

Să vă explic şi de ce, stimaţi domni şi doamne: astăzi, bărbatul meu a început tratamentul pentru boala lui cu doar 2 din cele 3 medicamente care, combinate împreună, i-ar fi dublat şansele la viaţă. Adică, ar fi putut trăi 20 de luni, în loc de 10, dacă cea de-a treia substanţă, o descoperire ştiinţifică în faţa căreia toată lumea medicală se înclină cu respect şi speranţă, ei bine, această substanţă se află pe undeva printr-un sertar, blocat între instituţiile dumneavoastră. Îl veţi găsi cu siguranţă foarte repede după ce un şef o să vă sune să vă întrebe de el, speriat că i se zgâlţâie scaunul de furia oamenilor care, ca şi mine, vor pierde în curând pe cineva foarte drag în timp ce dumneavoastră aveaţi nişte treabă.

Stimaţi domni şi doamne, după ce găsiţi dosarul şi publicaţi hotărârea de guvern prin care includeţi medicamentul pembrolizumab pe lista medicamentelor compensate, la 5 (cinci) luni după ce el a fost contractat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sau, mai exact, după aproape 150 de zile (o sută cinci zeci de zile) de când ar fi trebuit să devină compensat, vedeţi că mai urmează nişte plimbări de hârtii între instituţiile dumneavoastră, să nu vă ia prin surprindere această veste. Poate le plimbaţi în regim de urgenţă. Mă ofer să vi le plimb eu, dacă nu aveţi domniile voastre timp, sau poate nu ştiţi cum să faceţi. Pentru că în aceste 150 de zile au murit aproape 3.000 de oameni. Şi în fiecare zi în care dumneavoastră staţi „cu (...) pe dosare”, mai mor de cancer pulmonar alţi 25 de oameni. În fiecare an, 11.000 de români se îmbolnăvesc de cancer, iar 80% dintre ei nu apucă să mai trăiască şi anul următor. Douăzecişicinci de oameni mor în fiecare zi de cancer pulmonar pentru că dumneavoastră sunteţi foarte ocupaţi. Doi-cinci. Vreţi să vă spun câţi oameni mor în România din accidente rutiere în fiecare zi? 5. Cinci. De cancer pulmonar mor 25 de oameni pe zi, iar dumneavoastră staţi în continuare, în timp ce citiţi această scrisoare, cu (...) pe vieţile a 25 de oameni şi le semnaţi certificatele de deces departe de văzul lumii, pentru că pe domniile voastre nu mai apucă să vă întrebe nimeni nimic de sănătate.

Sa vă mai spun ceva, dacă tot v-aţi hotărât să mă faceţi văduvă mai devreme, domniile voastre fiind între timp foarte ocupaţi să primiţi vizite de la baronii tutunului, încolţiţi că le-ar fi putea fi limitate afacerile în România. Cancerele astea pulmonare pot fi evitate dacă oamenii sunt ajutaţi să renunţe la fumat, dacă interziceţi măcar 10 ani tăierile de copaci şi plantaţi rapid tot ce s-a defrişat cu sălbăticie în 25 de ani, dacă veţi controla ce fel de maşini se importă şi circulă pe şoselele României şi dacă faceţi nişte programe de screening să îi descoperiţi la timp pe cei care nu vor mai avea timp. Credeţi că este posibil să vă mai preocupe şi vieţile noastre, măcar o dată la două zile?

Mulţumesc, promit să vă trimit câte 25 de colive pe zi, dacă tot v-am deranjat, până când o să vi se aplece, poate vă grăbiţi un pic.

O soţie disperată”