Atenţie, semnele de avertizare în cazul unui stop cardiac se prezintă deja cu o lună înainte!
alte articole
Majoritatea cazurilor de stop cardiac şi de atac de cord sunt precedate de semne de avertizare care pot apărea până la o lună înainte de eveniment.
Adesea atacul de cord brusc nu este de fapt atât de brusc, dar pot exista semne de avertizare timpurie chiar cu o lună înainte de eveniment. Diferenţa în acest caz, este atenţia pe care o acordăm sau nu acestor semnale.
Dacă se acordă atenţie acestor semne de avertizare se poate face o diferenţă mare atât în intensitatea atacului cât şi în posibilele şanse de supravieţuire şi, chiar mai mult, în prevenire. Acestea sunt concluziile unui studiu, prezentat la reuniunea de la American Heart Association, efectuat pe un grup de 567 de oameni, cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani, prin care s-a descoperit că în mai mult de 50% din cazuri, victimele unui atac de cord au avut semne de avertizare cu până la o lună înainte să se întâmple evenimentul.
Prof. univ. Eloi Marijon şi colegii săi de la Cedars Sinai Heart Institute din Los Angeles au colectat o mulţime de informaţii cu privire la istoricul de sănătate şi de simptome care a precedat eventualul atac de cord a participanţilor la proiectul "Oregon Sudden Unexpected Death Study", care a durat 11 ani şi a implicat un total de 1 milion de bărbaţi.
Dintre aceştia au fost extrapolate 567 de persoane, victime ale unui stop cardiac, din care 53% au fost subiectul simptomelor înainte de stopul cardiac. Dintre cei care au avut simptome, 56% au avut dureri în piept, 13% au avut dificultăţi de respiraţie, iar 4% au avut ameţeli, leşin sau palpitaţii. Aproape 80% din simptome au avut loc între patru săptămâni şi o oră înainte de bruscul stop cardiac.
Majoritatea participanţilor la studiu sufereau de boala coronariană, însă mai puţin de jumătate dintre aceştia s-au supus unor teste sau examene înainte de stopul cardiac. În cele mai multe cazuri, a remarcat Maijon, datorită faptului că nu au ascultat şi nu au dat importanţă simptomelor, pentru mulţi ajutorul a sosit prea târziu. Iată de ce este foarte important să se cunoască care sunt semnele de avertizare, şi, mai presus de toate, să se acorde atenţie atunci când acestea apar.
Pentru a obţine informaţii mai exacte şi mai complete, studiul următor se va concentra pe pacienţi femei, au comunicat autorii studiului.