Armata română a alergat cu avionele după o dronă rusească. N-a reuşit să o dea jos, s-a prăbuşit singură în judeţul Vaslui

Avion de luptă german Eurofighter (Facebook/Bundeswehr)
Liliana Alexe
25.11.2025
Avion de luptă german Eurofighter (Facebook/Bundeswehr)
Liliana Alexe
25.11.2025

UPDATE: Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteau, a declarat că drona s-a prăbuşit în zona localităţii Puieşti, judeţul Vaslui, fără încărcături explozive, iar acest incident reprezintă „o nouă provocare a Rusiei la adresa României”.

„Tocmai mai devreme am primit informaţia că au găsit o dronă, probabil acea dronă este. Drona a fost găsită undeva în judeţul Vaslui. Este o dronă fără încărcătură”, a precizat Moşteanu.

Ministrul a subliniat că militarii au avut permisiunea de a interveni, însă au ales să nu angajeze ţinta pentru a evita eventuale daune colaterale.

„Dacă n-au reuşit din nou, mi-aş fi dorit să o dea jos, evident, în siguranţă. Acum este o dronă, o să revenim pe parcursul zilei, o să mă întorc la Bucureşti, o să revin cu o declaraţie de presă, după ce văd raportul, după ce vedem toate detaliile, că acum nu am mai multe informaţii, pentru că am fost în această discuţie şi lucrurile se întâmplă foarte, foarte rapid”, a spus Moşteanu.

* * *

UPDATE: Ministrul Apărării a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că o dronă s-a prăbuşit într-o zonă din judeţul Vaslui, fără intervenţia autorităţilor române.

"Deşi putea fi distrusă, nu au fost întrunite condiţiile", a declarat Ionuţ Moşteanu.

* * *

În spaţiul aerian naţional a fost detectată o dronă în proximitatea judeţului Tulcea în dimineaţa de marţi, 25 noiembrie. Două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la baza aeriană Mihail Kogalniceanu, au fost ridicate în aer pentru a monitoriza situaţia.

La scurt timp, în aceeaşi dimineaţă, sistemele radar au detectat o a doua pătrundere în judeţul Galaţi iar două aeronave F-16 Fighting Falcon, ridicate de la Baza 86 Aeriană Borcea, au avut contact radar cu aceasta.

Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al MApN, a declarat la Digi24 că drona a ajuns până în judeţul Vrancea: „În prezent şi în Vrancea a fost emis un mesaj Ro-Alert, la 08:36.”

„În această dimineaţă, IGSU a transmis un mesaj RO-ALERT pentru localităţile: Mărăşeşti, Pufeşti, Homocea, Adjud, Ploscuteni, Corbiţa, Tănăsoaia, Bogheşti si Garoafa din judeţul Vrancea”, potrivit unui comunicat ISU.

Reprezentantul MApN a transmis că situaţia este în desfăşurare în zonă şi că „piloţii au aprobarea de angajare a ţintei”.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-ALERT pentru nordul judeţului Tulcea şi două mesaje pentru judeţul Galaţi – primul pentru zona de est, iar al doilea pentru întreg judeţul. Alertele au fost emise după o informare a SMFA, care semnala prezenţa unor posibile ţinte aeriene de mici dimensiuni în apropierea graniţei dintre România şi Ucraina.

Potrivit ISU, mesajele RO-Alert au avut rolul de a informa şi atenţiona preventiv populaţia cu privire la potenţialul risc de cădere a unor fragmente din spaţiul aerian, solicitând adoptarea unor măsuri minime de protecţie şi adăpostire în cazul în care situaţia ar fi evoluat nefavorabil.

„Pe parcursul situaţiei monitorizate, nu au fost raportate incidente sau efecte negative pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Galaţi. Totodată, în urma transmiterii mesajelor, nu a fost înregistrat niciun apel la numărul unic de urgenţă 112”, potrivit ISU.

Comunicatul oficial al MApN

Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat o ţintă care se îndrepta spre spaţiul aerian naţional, în dimineaţa de 25 noiembrie, în proximitatea judeţului Tulcea, fiind ridicate în aer, la ora 06.28, două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situaţiei.

Ţinta a traversat spaţiul aerian naţional dinspre direcţia Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche, judeţul Tulcea.

La ora 06.55 s-a transmis mesaj Ro-Alert în zona judeţului Tulcea.

La 07.11 aeronavele Eurofighter Typhoon au raportat contact radar cu ţinta deasupra teritoriului Ucrainei, în afara spaţiului aerian al României.

La ora 07.37 s-a ordonat ridicarea de la sol pentru două aeronave F16 Fighting Falcon, de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar la 07.48 s-a emis Ro-Alert şi pentru judeţul Galaţi.

La 07.50 sistemele radar au detectat o a doua pătrundere în spaţiul aerian naţional, în zona judeţului Galaţi, iar aeronavele F-16 au avut contact radar cu aceasta.

În momentul emiterii comunicatului, situaţia este monitorizată de MApN.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor