Armata egipteană dă ultimatum 48 de ore înainte de a se implica

Armata egipteană iese din expectativă şi dă politicienilor un ultimatum de 48 de ore pentru a soluţiona criza făra precedent din Egipt.
Egipt: Sedinta Consiliului Militar (GIANLUIGI GUERCIA / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
01.07.2013

Armata egipteană iese din expectativă şi dă politicienilor un ultimatum de 48 de ore pentru a soluţiona criza făra precedent din Egipt.

Întrunit de urgenţă după demisia a cinci miniştri, Consiliului Suprem Militar egiptean, prezidat de ministrul Apărării şi forţelor armate, generalul Abdel Fattah el Sissi, a decis să preia rezolvarea revendicărilor poporului de astăzi în două zile, dacă preşedintele Mohamed Morsi şi politicienii nu o vor face până atunci.

"Cereririle poporului egiptean trebuie respectate", anunţă comandantul Abdel Fattah el Sissi.

''Poporul vrea căderea regimului'', este strigătul izbucnit, după anunţ, în Piaţa Tahrir.

În declaraţia sa televizată, generalul Abdel Fatah al-Sisi nu a solicitat în mod explicit demisia preşedintelui Mohamed Morsi, principala cerinţă a manifestanţilor egipteni, cu toate acestea a afirmat că armata va prezenta propriul său program pentru a pune capăt crizei, dacă politicienii nu ajung la o înţelegere.

El a adăugat că armata, care a realizat tranziţia între căderea lui Hosni Mubarak în februarie 2011 şi alegerea lui Mohamed Morsi în vara anului trecut, nu mai doreşte să se implice în politică sau guvernare.

Anterior întrunirii de urgenţa a Consiliului Suprem Militar, surse ale guvernului egiptean au anunţat demisia a cinci miniştri: ministrul de turism, ministrul relaţiilor cu Parlamentul, ministrul telecomunicaţiilor, ministrul mediului şi ministrul resurselor de apă. Aceştia au explicat că doresc să se alăture protestatarilor şi că sunt contrari politicii lui Morsi şi a celor care-l susţin pe acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor