Aproape jumătate de milion de persoane au acces la aceleaşi informaţii ca Snowden
Niciodată serviciile de informaţii americane nu au avut atâţia angajaţi şi cu atât de mulţi dintre ei subcontractanţi la firme de securitate. Urgenţele, create după atentatele de la 11 septembrie 2001, au făcut ca prioritatea antiteroristă să sporească considerabil personalul serviciilor secrete şi bugetele lor. Cifrele oficiale arată că 4,9 milioane de persoane au acces la informaţie 'confidenţială şi secretă', iar 1,4 milioane la informaţie 'top secret': 21% din prima categorie (1,1 milioane persoane) şi 34% din a doua (483.000 de persoane, între care şi Snowden) lucrează pentru 2.000 de firme subcontractante, care înghit 70% din bugetul federal alocat serviciilor de informaţii, notează corespondentul ziarului ABC la Washington.
A face ordine în această puzderie de agenţii este sarcina Directorului Naţional de Informaţii (DNI, post creat după 11 septembrie 2001 în faţa lipsei de coordonare între diferitele agenţii de securitate. James Clapper, care ocupă această funcţie, supraveghează 16 dintre acestea, între care Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Agenţia Naţională de Securitate (NSA) şi Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA). Această coordonare include şi protagonişti cu atribuţii ale poliţiei, precum Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Agenţia Federală de Combatere a Drogurilor (DEA).
O asemenea puzderie de servicii a devenit un fel de cub Rubik, iar una din marile bătăi de cap ale agenţiei şi a misiunii lui Snowden era de a descifra o asemenea cantitate de informaţii. Agenţii americani numesc cubul Rubik sediul NSA, deoarece clădirea aflată la 40 de kilometri distanţă de Washington are forma unui cub cu suprafaţa din sticlă, doar că nu colorată, ci fumurie. Având ca misiune interceptarea şi decodificarea comunicaţiilor transmise în întreaga lume, NSA încearcă să găsească rezolvarea la acest cub Rubik de comploturi teroriste şi spionaj extern.
Cu unul din aceste cuburi în mână s-a prezentat Snowden pentru a fi recunoscut în mai la intrarea hotelului din Hong Kong unde îi dăduse întâlnire autoarei uneia dintre reportaje, Laura Poitras, cu care intrase prima oară în contact, şi cu bloggerul ziarului britanic The Guardian, Glenn Greenwald, pe care îl recomandase Poitras. Separat, tot la sfatul lui Poitras, Snowden a intrat în contact şi cu reporterul Barton Gellman, de la The Washington Post. Materialul furnizat de Snowden se referea la programele de supraveghere desfăşurată de NSA timp de şapte ani. Unul viza înmagazinarea datelor apelurilor telefonice în SUA, ce includeau numere, durata şi locul apelurilor (fără a dezvălui însă identitatea utilizatorilor şi nici conţinutul lor). Celălalt, denumit PRISM, se referea la accesul la comunicaţiile realizate în exterior prin principalii furnizori de Internet (Google, Microsoft şi Facebook, între alţii).
Controversa provocată este urmarea volumului uriaş de date care, fără ştirea cetăţenilor, sunt înmagazinate de guvern. 'Pe măsură ce am avansat mi-am dat seama de realitatea periculoasă aflată în spatele politicilor SUA care vor să dezvolte puteri secrete concentrare în mâinile unor puţini şi care nu dau socoteală nimănui', a denunţat Snowden la Hong Kong, unde aşteaptă lupta judiciară declanşată de extrădarea pe care o pregătesc SUA. Preşedintele Barack Obama a anunţat că denunţarea programelor este ilegală: ea este supusă Legii Patriot (Patriot Act), aprobată după atentatele de la 11 septembrie 2001 şi al cărei articol 215 permite înregistrarea comunicaţiilor private dacă acest lucru ajută la lupta împotriva terorismului.
