Apelul de a trata criza financiară mondială ca pe o criză a drepturilor omului

Jurnaliştii raportează în cea mai mare parte ceea ce ştiu şi sper că cineva le va acorda atenţie. Existând atât de multe ziare, branduri, bloggeri şi jurnalişti, este destul de rar ca idei măreţe să sensibilizeze mai mult sau să obţină o vizualizare dincolo de continuări fragmentate.

Ideea de a câştiga atenţia la nivel mondial este un vis îndepărtat, cu excepţia cazului în care ai pus mâna pe cea mai importantă exclusivitate de pe pământ. (Şi asta ar putea fi ignorată dacă numele tău nu este Oprah, şi aşa mai departe).

Da, câteodată depăşirea limitelor este calea de urmat - cum a fost cazul unui nou clip care îl expunea pe şeful Armatei de rezistenţă a Domnului, teroriştii nebuni ugandezi.

Dar chiar şi atunci, poveştile sunt interesante o clipă după care dispar, cu excepţia cazului în mass-media nu oferă continuări, aşa cum s-a întâmplat în timpul scandalului Watergate şi a celor care implică alte probleme, în cea mai mare parte scandaluri sexuale.

În general vorbind, te forţezi să răzbaţi în sălbăticia mass-mediei, în speranţa că va veni o vreme când cineva din afară lumii tale îţi va recunoaşte valoarea şi îţi va oferi o platformă mai mare, de obicei mai mult decât un interviu TV sau un citat.

Se poate ca asta - am scris poate cu "p" mic- să mi se întâmple mie. Cu câteva săptămâni în urmă, Institutul Internaţional pentru Pace, Dreptate şi Drepturile Omului, un ONG pentru drepturile omului de la Geneva care face lobby pe lângă ONU, m-a invitat să îmi prezint opiniile cu privire la relaţia dintre criza financiară globală şi drepturile omului.

Acesta este un subiect pe care l-am cercetat din 2005, când am început să fac filmul "Credem în datorie: America înainte de spargerea bulei." După ce aceasta s-a spart, am continuat prin relatarea infracţiunilor financiare în "Jaful: Infracţiunea contemporană" şi cartea pe aceeaşi temă "Infracţiunea contemporană."

Timp de aproape doi ani, am încercat să cresc vizualizarea părerilor mele până când filme cu o mai bună finanţare au apărut şi până când a izbucnit Ocupaţi Wall Street. Mi-aş fi dorit să fie realizarea mea, dar era ceva în aer, şi cine ştie, poate asta a ajutat la răspândirea norilor. Scriu despre asta în noua mea carte: "Ocupaţi: Disecând Ocupaţi Wall Street."

Crime împotriva umanităţii

Acum a sosit un nou moment. Eu voi fi săptămâna viitoare la Geneva pentru a discuta despre criza financiară ca o crimă împotriva umanităţii, o infracţiune internaţională ce trebuia prevenită şi chiar anchetată cu cumpătare de ONU, la Tribunalul Penal Internaţional.

Nu mai are rost să menţionez că până acum au existat prea puţine urmăriri în justiţie ale criminalilor financiari din Statele Unite, chiar dacă NY Times are scris pe prima pagină "Procesele la nivel înalt au fost absente." Povestea este despre Afganistan, fireşte, nu despre Wall Street.

Iată cum începe discursul meu:

Lăsaţi pe seama unui profesor de la Harvard Business School, profund şcolit în nuanţele practicilor corporative, să iniţieze una din analizele cele mai profunde legate de criza financiară devastatoare care a devenit o caracteristică aparent permanentă a vieţii la nivel mondial.

În 2009, profesoara Shoshanna Zuboff a susţinut că "crimele împotriva umanităţii" au fost comise de manipulatorii financiari de pe Wall Street.

"Prin refuzul de a lua în considerare consecinţele acţiunilor lor, cei care au creat criza financiară exemplifică banalitatea răului", a scris ea.

Ea a menţionat în paginile Business Week:

"Ştirile economice zilnice mă bântuie cu meditaţiile lui Hannah Arendt despre criminalul nazist de război Adolf Eichmann, când ea raporta despre procesul său din Ierusalim, pentru The New Yorker, cu 45 de ani în urmă. Arendt a meditat la "interdependenţa ciudată dintre nechibzuinţă şi rău" şi a căutat să capteze această idee prin formularea ei celebră "banalitatea răului". Arendt nu l-a găsit pe Eichmann a fi nici "pervers, nici sadic," ci "teribil şi îngrozitor de normal."

Zuboff a găsit chiar şi o modalitate de a compara catastrofa economică pe care mulţi dintre noi o trăiesc astăzi, cu Holocaustul, deşi a minimizat comparaţia, fără îndoială din teama de a provoca o reacţie prea puternică de desconsiderare din partea celor care văd acea crimă oribilă ca unică în istorie.

"Criza economică nu este Holocaustul, dar aş spune că provine dintr-un model de afaceri care a produs un fel de rutină similară de îndepărtare şi de lipsă de consideraţie, agravată de o abrogare la scara largă a judecăţii morale individuale. După ce aflăm mai multe despre comportamentul din cadrul instituţiilor noastre financiare, vom vedea că aproape toată lumea a acceptat un sistem nesăbuit care recompensează tranzacţiile, dar respinge responsabilitatea pentru consecinţele acestor tranzacţii. Bancheri, brokeri şi specialişti în domeniul financiar sunt cu toţii participanţi într-un model de afaceri centrat pe sine, care celebrează ceea ce e bine pentru cei din interiorul organizaţiei în timp ce dezumanizează şi distanţează pe oricine altcineva din afară."

Este necesar un rol al ONU

Este tocmai acest cadru, deşi cufundat în morală şi lecţii economice, cel pe care trebuie să îl adoptăm pentru a judeca implicaţiile vaste asupra drepturilor omului ale deciziilor şi practicilor care au dus la şomaj masiv, persoane fără adăpost, falimente, mobilitate descendentă şi sărăcie, aspecte care au acaparat lumea noastră.

Există oare cea mai mică şansă ca un organism ONU, creat de politicieni şi de naţiuni, să recunoască necesitatea, ba chiar dorinţa, de a urmări penal instituţiile financiare şi guvernele care acoperă acţiunile acestora, de multe ori sub deviza protejării drepturilor sociale şi economice ale persoanelor vulnerabile prinse în matricea de mobilitate descendentă?

Într-un moment în care "dreptul de a proteja" este în vogă - adică atunci când este vorba de bombardamente şi atacuri cu drone care cauzează daune suplimentare civililor vulnerabili prinşi în războaie - poate fi el reîncadrat ca o responsabilitate afirmativă ce presupune ca un organism internaţional să intervină unde guvernele naţionale nu sunt dispuse să o facă, să susţină drepturile a milioane de oameni care se confruntă cu sărăcia şi şomajul, din cauza lipsei de reglementare şi a dezincriminării legislatorilor compromişi de corupţie şi de recompense?

În ceea ce toată lumea percepe ca o criză globală, nu este oare nevoie de soluţii globale care să depăşească oarecum reglementările naţionale şi "reformele" puternice care s-au dovedit iluzorii? Chiar şi taxa restantă Tobin impusă tranzacţiilor financiare nu este internaţională şi inadecvată.

• Unde sunt regulile mondiale care interzic derivatele riscante şi pariurile cu vieţile oamenilor pe pieţele financiare?

• Unde sunt măsurile de protecţie împotriva acumulării de fonduri corporative off-shore şi de averi exorbitante? Nu sunt aceste abuzuri la fel de grave ca insider trading-ul?

• Unde este expunerea programelor de austeritate economică lansate de oficiali deşi aveau cunoştinţe despre durerea pe care o vor provoca oamenilor obişnuiţi, care nu sunt responsabili pentru criza economică? Poate ONU să îi protejeze?

• Unde este furia împotriva acestor programe şi politici care aprofundează inegalităţile economice sau reprimă violent protestele paşnice ale unor cetăţeni care lucrează pentru justiţia economică?

• Nu a urmărit ONU abuzurile internaţionale împotriva mişcărilor non-violente Ocupaţi, din întreaga lume?

• Nu este acţiunea poliţiei - supraveghere, spionaj şi utilizarea de instigatori pentru a promova violenţa - demnă de atenţia şi condamnarea ONU, din moment ce are loc în întreaga lume şi peste graniţe?

• Unde este hotărârea la nivel mondial de a investiga mai profund, de a-i numi şi a-i ruşina pe violatorii financiari ai drepturilor omului, de a pune sub acuzare pe vinovaţi şi de a-i urmări în numele justiţiei la nivel mondial?

• De ce se observă o tăcere în faţa acestui atac împotriva democraţiei şi prosperităţii economice în curs de desfăşurare?

• Nu sunt drepturile sociale şi economice la fel de demne de susţinere ca şi cele politice?

Nu este timpul să devenim serioşi sau să ne plecăm capele ruşinaţi pentru totdeauna?

Voi raporta ulterior despre ceea ce s-a întâmplat la Geneva, dacă se va întâmpla ceva.

Danny Schechter scrie pe blogul Newsdissector.net. El a scris pe larg şi a făcut filme despre crime şi infracţiuni financiare şi găzduieşte o emisiune de radio pe PRN.fm. Comentarii la dissector@mediachannel.org