Ministerul Economiei: Privatizarea Cupru Min va fi reluată în condiţii de transparenţă
alte articole
Ministerul Economiei anunţă că în perioada următoare va relua procesul de privatizare a Cupru Min în aceleaşi condiţii de transparenţă şi de participare nediscriminatorie, conform angajamentelor asumate faţă de partenerii internaţionali.
Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) susţine că statul român are nevoie de "parteneri serioşi, potenţi şi de bună credinţă în procesele de privatizare".
Totodată, Ministerul Economiei precizează că negocierile pentru semnarea contractului de privatizare a societăţii Cupru Min s-au încheiat vineri, 6 aprilie, ora 24.00, fără ca părţile să ajungă la o întelegere. "Negocierile cu societatea Roman Copper s-au încheiat irevocabil, fără să se realizeze tranzacţia de vânzare a pachetului de acţiuni", se menţionează în comunicat.
Potrivit MECMA, reprezentanţii companiei Roman Copper nu au aderat la condiţiile solicitate de către statul român, solicitări ce au vizat plata integrală a contractului, îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi clauzele referitoare la transparenţa acestui contract.
"Negocierile au durat zece zile şi au angrenat specialişti din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ANRM, OPSPI şi Cupru Min. Întregul proces de privatizare a Cupru Min a fost unul transparent, începând de la condiţiile de participare, continuând cu procedurile de selecţie a candidaţilor şi până la licitaţia internaţională cu strigare", se mai spune în comunicat.
Ministerul Economiei precizează că se va asigura că activitatea societăţii Cupru Min va continua în condiţii optime, reprezentanţii companiei începând demersurile pentru obţinerea urgentă a autorizaţiei de mediu. Ministerul Economiei precizează de asemenea că încurajează investiţiile în exploatarea resurselor pe principii avantajoase pentru statul român.
Roman Copper a câştigat licitaţia organizată la 26 martie pentru privatizarea Cupru Min, oferind un preţ de 200,7 milioane de euro. Cele două părţi au negociat până vineri noapte, la ora 24.00.
Licitaţia pentru vânzarea Cupru Min va fi reluată, întrucât negocierile dintre OPSPI şi Roman Copper au eşuat, investitorii nefiind de acord cu trei clauze la care statul nu a vrut să renunţe.