ANRP, dată pe mâna procurorilor DNA de Corpul de control al premierului
alte articole
Corpul de control al premierului Dacian Cioloş a sesizat DNA în legătură cu modalitatea în care Comisia pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a stabilit drepturi presupus a fi supraevaluate în favoarea unor persoane, informează Agerpres
Inspectorii au efectuat verificări la ANRP privind stadiul soluţionării, în perioada 20 mai 2013 — 31 decembrie 2015, a dosarelor de despăgubiri sau de măsuri compensatorii.
"Având în vedere ritmul foarte lent de soluţionare a dosarelor, înregistrat în perioada 2005 — 2015, respectiv de 1.785 de dosare pe an, rezultă că cele 42.441 de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, nesoluţionate, înregistrate la ANRP la data de 31.12.2015, vor fi soluţionate în aproximativ 24 de ani, respectiv până în anul 2039.
La data de 31 decembrie 2015, din cele 42.441 de dosare nesoluţionate, 12.134 au fost repartizate angajaţilor ANRP. Restul de 30.307 (71,41% din totalul dosarelor înregistrate) erau "în aşteptare", nefiind încă repartizate personalului pentru a fi efectuate demersuri în vederea soluţionării", se arată într-un comunicat al Corpului de control al primului ministru.
În ceea ce priveşte situaţia dosarelor de despăgubiri/măsuri compensatorii constituite în temeiul legilor Fondului funciar, după data intrării în vigoare a Legii 165/2013, respectiv pe 20 mai 2013, la ANRP se aflau în lucru 11.577 de dosare.
Tot marţi, instituţia a anunţat că ANRP trebuie să plătească, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive, o despăgubire supraevaluată către Vasile Geambazi, un nepot al lui George Becali, pentru un teren de 28,5 hectare din localitatea Voluntari.
Evaluarea terenului pentru care a fost acordată despăgubirea de aproape 300 de milioane de lei a fost efectuată de Emil Nuţiu, trimis în judecată de DNA în dosarul Bica 1 pentru complicitate la abuz în serviciu în legătură cu o despăgubire supraevaluată acordată de ANRP.