Andrei Năstase despre decizia PA: Vom merge până în pânzele albe ca Dodon şi PSRM să fie anchetaţi şi sancţionaţi
alte articole
Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, s-a arătat indignat de decizia Procuraturii Anticorupţie privind emiterea unei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale în cazul finanţării externe a Partidului Socialiştilor şi a lui Dodon, asta deşi şeful statului „a recunoscut chiar cu gura lui de păcătos că a avut finanţare din Rusia”.
În opinia preşedintelui PPDA, este o decizie criminală, motiv pentru care, a punctat politicianul, o va contesta în strictă conformitate cu legislaţia naţională, procurorului ierarhic superior. În cazul în care şi acesta va decide s-o menţină, Năstase a menţionat că va merge în instanţa de judecată pentru că „vom merge până în pânzele albe ca Dodon şi PSRM să fie anchetaţi şi sancţionaţi pentru finanţări ilegale, din afara ţării”.
„Noi nu putem vorbi despre o competiţie corectă, normală când vagoane de bani obscuri de prin offshore-uri, Rusia vin aici şi sunt folosiţi pentru manipularea şi intoxicarea opiniei publice, ca mai apoi tot pe banii contribuabililor să trăiască şi ei şi anturajul lor fără ca să dezvolte această ţară”, a declarat Andrei Năstase într-un live pe pagina sa de Facebook.
Menţionăm că vineri 6 martie, Procuratura Anticorupţie (PA) a dispus neînceperea urmăririi penale pe faptul pretinsei finanţări ilegale a Partidului Socialiştilor în baza imaginilor filmate cu camera ascunsă la sediul Partidului Democrat, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
Întrucât, alte mijloace de probă nu au fost stabilite PA constată lipsa elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni. Conform legii, decizia Procuraturii este pasibilă a fi contestată în ordinea ierarhică la procurorul anticorupţie şi ulterior, la judecătorul de instrucţie.