Andor: Nicio ţară din UE nu poate introduce unilateral restricţii pe piaţa muncii

Nicio ţară din UE nu poate introduce unilateral restricţii pe piaţa muncii, a declarat luni comisarul Laszlo Andor, referindu-se la unele declaraţii ale oficialilor din Marea Britanie cu privire la restricţiile aplicate românilor şi bulgarilor.
Laszlo Andor, comisarul european pentru Ocuparea forţei de muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune socială (FERENC ISZA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.01.2013

Nicio ţară din UE nu poate introduce unilateral restricţii pe piaţa muncii, a declarat luni comisarul Laszlo Andor, referindu-se la unele declaraţii ale oficialilor din Marea Britanie cu privire la restricţiile aplicate românilor şi bulgarilor.

„Tratatele (n.r. - UE) sunt foarte clare: aceleaşi reguli se aplică României şi Bulgariei aşa cum s-au aplicat în rundele precedente aşa-numitei UE-10 (ţările care au aderat în 2004). Pentru ţări ca Cehia, Polonia şi altele, toate restricţiile au fost ridicate în mai 2011. Aceleaşi reguli se vor aplica şi pentru Croaţia, care va adera la UE în vară. Nu există niciun mod de a schimba asta şi cred că trebuie să apreciem consecvenţa în această privinţă”, a declarat comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, rugat să comenteze poziţia premierului britanic, David Cameron, care vrea să limiteze accesul imigranţilor est-europeni, în special români şi bulgari, la sistemul britanic de ajutoare sociale şi intenţionează să negocieze dreptul Marii Britanii de a lua decizii în ceea ce priveşte piaţa muncii şi imigraţia.

Întrebat dacă Marea Britanie ar putea fi supusă unor sancţiuni de către Comisia Europeană în cazul în care ar introduce astfel de restricţii, Laszlo Andor a precizat că „niciun stat membru nu poate introduce unilateral restricţii” pe piaţa muncii.

Într-un interviu acordat BBC1, David Cameron a indicat că vrea să limiteze accesul imigranţilor est-europeni, în special români şi bulgari, la sistemul britanic de ajutoare sociale, re. Această decizie ar avea ca scop limitarea costurilor care vor fi generate de un nou val de imigranţi din Europa de Est, după ce restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari vor fi ridicate la 1 ianuarie 2014.

Atacul său asupra aşa-numitului „turism pentru ajutoare sociale” survine pe fondul îngrijorărilor privind miile de muncitori din cele două ţări care ar urma să vină în Marea Britanie, în căutarea unui loc de muncă.

Cameron speră că va putea negocia cu UE, astfel încât o parte din prerogativele Bruxelles-ului să revină din nou Londrei, în special în zona reglementărilor privind piaţa muncii şi a imigraţiei.

Consilierii său nu au putut oferi detalii în legătură cu modalităţile limitării accesului imigranţilor la ajutoarele sociale, dar se pare că ministrul de interne, Theresa May, examinează deja mai multe posibilităţi în acest sens.

La rândul său, liderul formaţiunii eurosceptice UKIP, Nigel Farage, a declarat luni, în cadrul unei emisiuni BBC, că deschiderea graniţelor Marii Britanii pentru români şi bulgari anul viitor este „iresponsabilă şi greşită”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor