Ancheta în cazul marinarului dispărut misterios în Marea Mediterană ia amploare: Familia suspectează că a fost omorât

Marinar Disparut
Liliana Alexe
19.06.2025

Deşi părea un accident dispariţia la data de 1 iunie a maistrului militar Viorel Culea, în vârstă de 46 de ani, în apele mediterane din apropierea coastei Libiei, se pare că ancheta tinde să ia amploare după ce rudele marinarului au început să suspecteze că acesta, de fapt, a fost ucis, potrivit ŞtirileProtv.ro.

Familia militarului dispărut a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, pentru omor şi înlesnirea sinuciderii.

Avocata familiei care se ocupă de caz a afirmat că rudele marinarului sunt convinse că acesta a fos ucis bazându-se pe faptul că, înainte cu câteva zile de eveniment, el era foarte anxios, îi era frică pentru viaţa sa şi a sunat de pe vas de mai multe ori. "Faptul că nu a fost găsit trupul indică suspiciunea unei încercări de a ascunde această dovadă, a corpului, prin atârnarea unor greutăţi", a declarat, pentru publicaţia citată, avocata familiei Culea.

În acest dosar, procurorii militari, care au început ancheta în urma plângerii formulate de familie, îi vor audia pe comandantul şi secundul navei, precum şi pe alţi militari din echipajul fregatei.

Nava pe care marinarul se îmbarcase ca maistru militar, fregata Regele Ferdinand, s-a întors luni, 16 iunie, în portul Constanţa, după o misiune de 40 de zile în Mediterană. La bordul acesteia au urcat procurori militari, ofiţeri criminalişti şi agenţi ai Poliţiei Militare, ancheta fiind legată de dispariţia maistrului militar.

Mai multe onformaţii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor