Anastase şi Blaga îi recomandă lui László Kövér să nu viziteze România în timpul campaniei
alte articole
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi preşedintele Senatului, Vasile Blaga, i-au adresat preşedintelui Parlamentului ungar László Kövér o scrisoare în care îi recomandă să-şi amâne vizitele în Transilvania până după alegeri, pentru evitarea unor neînţelegeri.
"Stimate domnule preşedinte, stimate coleg, Ţările noastre traversează împreună un moment important în redefinirea construcţiei europene. Climatul economic global şi efectele prelungite ale crizei financiare ne obligă să regândim arhitectura instituţională care stă la baza Uniunii Europene. Dificultăţile cu care se confruntă cetăţenii statelor noastre impun nevoia unor politici publice echitabile şi curajoase, ferite de derapaje de orice natură. Perioade precum cea pe care o traversăm acum cer mai mult ca oricând disponibilitate pentru un dialog responsabil, moderat şi constructiv care să vizeze întărirea legăturilor dintre statele noastre şi apărarea intereselor comune ale cetăţenilor noştri pe plan european şi global. Într-un asemenea moment, România şi Ungaria au ocazia de a demonstra că îşi înţeleg obligaţiile şi responsabilităţile care decurg din subscrierea la un set de valori comune celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. Cetăţenii noştri aşteaptă un efort sincer şi soluţii credibile", îşi încep scrisoarea preşedinţii Camerelor.
Anastase şi Blaga mai spun că au aflat că László Kövér vrea să viziteze România şi îi recomandă să nu se raporteze la "procesul democratic intern" de alegeri. "După cum cunoaşteţi, România se află într-o perioadă electorală, urmând ca alegerile din 10 iunie să genereze noi reprezentanţi la nivel de localităţi şi judeţe. Am luat notă de intenţia dumneavoastră de a vizita în perioada următoare unele localităţi din România. Înţelegem şi apreciem dorinţa de a rămâne în contact cu membrii comunităţii maghiare din ţara noastră. Sunteţi la fel de binevenit acum ca şi în ocaziile trecute în care am avut plăcerea de a vă întâlni. Acestea fiind spuse, apreciem în mod deosebit dacă implicarea domniei voastre rămâne în cadrul bine definit al relaţiilor noastre bilaterale. Orice raportare directă la procesul democratic intern este, în opinia noastră, în contrast cu spiritul european, fiind contraproductivă în raport cu nevoile şi aspiraţiile atât ale societăţilor noastre, cât şi ale minorităţii maghiare", subliniază Anastase şi Blaga.
"Este imperios necesar ca participarea la procesul democratic românesc a reprezentanţilor acestei comunităţi să fie liberă de orice ingerinţă", arată în continuare cei doi.
La final, ei îi recomandă lui Kover să nu viziteze România până după alegeri. "Prin urmare, dat fiind calendarul eminamente politic al acestei perioade, considerăm utilă amânarea vizitei dumneavoastră pentru orice perioadă de după desfăşurarea alegerilor locale. Suntem convinşi că o asemenea decizie ar permite evitarea unor eventuale neînţelegeri şi ar da expresie celor mai bune tradiţii de dialog şi responsabilitate din relaţiile noastre. Vă rugăm să primiţi, stimate domnule Preşedinte, asigurarea înaltei noastre consideraţii", conchide scrisoarea celor doi preşedinţi ai Parlamentului.