Analist: ”Întrebarea e în ce proporţie electoratul PD va migra spre Maia Sandu”

”Volumul bazinului potenţial de creştere al Maiei Sandu ar putea constitui maximum cca 4% din contul PPEM (Leancă) şi PL (Ghimpu), ceea ce este insuficient”, afirmă analistul Victor Ciobanu.
Maia Sandu, liderul PAS (captură foto / privesc.eu)
Matei Dobrovie
25.10.2016

Editorialistul Ziarului Naţional a subliniat că Maia Sandu poate atrage în turul doi ”maximum cca 4% din contul PPEM (Leancă) şi PL (Ghimpu), ceea ce este insuficient. Şi atunci întrebarea de bază, care va fi decisivă pentru rezultatul final, este în ce proporţie electoratul PD (Lupu) va migra spre ea”, susţine Ciobanu într-un interviu acordat Ziare.com.

Analistul nu exclude însă nici posibilitatea ca Marian Lupu să intre în turul doi, ceea ce în opinia sa ar fi o dovadă clară a fraudării alegerilor. ”PD şi Lupu nu pot trece de plafonul teoretic de cca 15%, indiferent de resursa administrativă nelimitată şi sumele investite în campanie. În aceste condiţii, cel mai probabil vom asista la proteste, susţinute de PPDA (care are deja o experienţă vastă), PAS şi PLDM. Dacă guvernarea va avea tupeul nelimitat şi va decide că Lupu trebuie să câştige şi turul doi, atunci vom vedea proteste din ambele părţi - şi din dreapta, şi din stânga, care ar putea degenera în violenţe”, a precizat Ciobanu. Totuşi, el crede că acest scenariu este prea periculos pentru guvernare, astfel încât alegerile vor fi fraudate” în limite rezonabile, pentru a-i asigura lui Marian Lupu o pierdere onorabilă cu un rezultat decent”.

Ciobanu se aşteaptă la fraude electorale din partea actualei puteri, deoarece Comisia Electorală Centrală ”operează cu cifre care nu sunt reale - 3,27 de milioane de alegători (inclusiv cca. 200 de mii din Transnistria), 3,1 mil. de buletine tipărite, 2,8 mil. de alegători pe liste în circumscripţii”.

”La ce poate servi o cifră oficială, dar absolut ireală, pentru că numărul alegătorilor nu poate fi mai mare decât cel al populaţiei şi nici nu poate creşte cu 1 milion în 10 ani când în aceeaşi perioadă populaţia până la 18 ani a scăzut cu 450 de mii? Răspunsul este evident - o atare confuzie, cu o sumedenie de cifre irelevante, face posibilă fraudarea rezultatelor, care în acest caz pot fi oricare”, a explicat Ciobanu pentru ziare.com.

Pe de altă parte, întrebat de relaţia lui Igor Dodon cu controversatul oligarh Plahotniuc, Ciobanu a reamintit cum cu ajutorul voturilor socialiştilor, democraţii au reuşit să demită Guvernul Filat, apoi Guvernul Streleţ, iar în octombrie 2015, socialiştii au susţinut solicitarea procurorului general Corneliu Gurin de ridicare a imunităţii lui Vlad Filat. Mai mult, tot cu votul socialiştilor Parlamentul a decis trecerea CNA din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului.

Referitor la susţinerea lui Plahotniuc de la Bucureşti şi contactele sale în ţara noastră, analistul de la Chişinău a reamintit cum premierul Victor Ponta, cu ocazia ultimei vizite la Chişinău, după aterizare a mers direct la Hotelul „Nobil”, unde s-a întâlnit cu controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, chiar dacă acesta nu avea nicio funcţie oficială în stat.

În opinia sa, un alt exemplu ar fi finanţarea de către DRP (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni) doar a mass-mediei afiliate oligarhului.

Întrebat cum influenţează susţinerea acordată lui Plahotniuc percepţia moldovenilor asupra României, Victor Ciobanu a răspuns că ”în timp ce toată opoziţia şi majoritatea absolută a populaţiei (cca 90% la limita sărăciei) vorbesc despre miliardul furat din sistemul bancar, în realitate sunt cca. 4 miliarde de dolari sau 52 de miliarde de lei moldoveneşti cu tot cu datoria pusă pe umerii cetăţenilor, guvernarea care nu mai are nicio legitimitate ne povesteşte despre stabilitate şi succese virtuale. Guvernul României vine s-o susţină”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor