Ana Blandiana: ”Spălarea creierelor prin interdicţie s-a continuat prin adicţie” (video)

”Acum oricum spălarea creierelor a reuşit. A fost completată de tot ce a însemnat în condiţii de libertate distracţia, libertatea de a te uita la televizor şi de a sta cu nasul băgat în jocurile de pe computere", a explicat scriitoarea într-o dezbatere organizată de ISP.
Ana Blandiana (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Matei Dobrovie
08.02.2016
Se încarcă player-ul...

Ana Blandiana consideră că ”nu putem merge mai departe decât înţelegând suferinţa înaintaşilor şi construind din ea altceva. Din suferinţă se poate construi mai bine decât din indiferenţă şi consum. Cea mai bună dovadă este că în ultimul timp festivalurile de poezie se înmulţesc. Cum zicea Malraux că secolul 21 va fi unul religios sau nu va fi deloc. Oamenii încep să simtă nevoia de a se îndrepta spre ceva mai spiritual, spre ceva în care să creadă. (..) Inclusiv această confruntare a civilizaţiilor – europeană şi islamică – este o încercare dintre două credinţe. Unii cred din toată inima, islamicii, iar noi nu mai credem decât cu jumătate de măsură. Întotdeauna cel care crede îl va învinge pe cel care nu crede cu toată inima”.

Referitor la relaţia scriitorilor cu cenzura în perioada comunistă, ea a propus o metaforă. ”Care este deosebirea dintre o îmbrăţişare şi o trântă? Trânta este o luptă. Îmbrăţişarea este iubire, dar fizic este acelaşi lucru. Cei doi se iau în braţe. Acesta era sentimentul. Luptam, dar simplul fapt că trebuia să luptăm ne murdărea. Chiar dacă înfrângeai interdicţia, îţi rămânea un praf murdar pe tine. Şi în anii 1980 şi acum soluţia pozitivă este lupta. Nu numai pentru că în felul acesta am continuat să scriem şi a continuat să existe o cultură română, ci pentru că generaţiile următoare au crescut din cărţile noastre”, a explicat scriitoarea.

Ana Blandiana a făcut apel la tineri să aibă curajul de a-şi susţine propriile idei şi credinţe, construite însă pe baza a ”ce fusese înainte pentru ca nimic să nu fi fost degeaba. Dacă voi, tinerii, nu veţi cunoaşte şi învăţa din ce am trăit noi, înseamnă că noi am trăit degeaba şi nimic în lumea asta nu e în zadar”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor