Amnesty International Moldova: Drepturile presei sunt ignorate de către autorităţi
alte articole
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Libertăţii Presei, Amnesty International Moldova susţine că, în ultimii ani, presa din Republica Moldova a avut parte de tot mai multe provocări. În prezent, drepturile presei sunt ignorate de către autorităţile publice, se invocă unele clauze abuzive din Legea privind datele cu caracter personal, iar însăşi presa este tratată din punct de vedere al politicilor interne ale partidelor politice – fapt inadmisibil într-o societate democratică.
Pe de altă parte, notează Amnesty, lipsa solidarităţii de breaslă şi competiţia neloială, afilierea politică şi lipsa protecţiei din partea instituţiilor de specialitate au drept consecinţă o societate amorfă, “care crede că toamna se numără sirienii, iar furturile şi alte ilegalităţi sunt eclipsate de discursuri populiste şi parade”.
“Apreciem pe cei care încă mai sunt liberi şi au rămas ”câini de pază” – temelia unei naţiuni de succes, care ia decizii inclusiv având la bază informaţie obiectivă; precursorii progresului social şi economic şi ai dezvoltării durabile. Dezvoltarea socială şi economică, ştiinţa, tehnologia, inovaţia, antreprenoriatul – toate acestea au la bază activitatea presei independente”, menţionează Amnesty potrivit unui comunicat de presă.
În opinia organizaţiei internaţionale de Drepturile Omului, buna guvernare şi libertatea presei nu sunt principii ce s-ar exclude reciproc, ba dimpotrivă – ele sunt dependente una de alta. “Ne dorim să fim martorii momentului când toţi jurnaliştii vor putea activa liber – vor putea observa, adresa întrebări şi relata evenimentele, fără frica de a fi persecutaţi. Doar atunci vom fi siguri că guvernarea va munci în interesul cetăţenilor”, a adăugat Amnesty International Moldova, specificând că 3 mai este ziua în care se apreciază, o dată în plus, contribuţia jurnaliştilor şi jurnalismului la eforturile de a crea un stat de drept, ai cărui cetăţeni s-ar bucura de pace, bunăstare, democraţie şi drepturile omului.
“Vă dorim să fiţi mesageri, educatori şi avocaţi, să informaţi puterea despre problemele oamenilor, să ajutaţi cetăţenii să ia decizii informate despre cei, care-i guvernează şi îi reprezintă. Presa liberă este unul din indicatorii unui Stat de Drept. Vă dorim Libertate şi Independenţă!”, a conchis Amnesty.