American omorât cu o săgeată în timp ce încerca să viziteze o insulă indiană
alte articole
În timp ce vizita o insulă indiană bogată în vegetaţie, un turist american a fost omorât de un membru al unui trib izolat total de lumea exterioară, care are obiceiul să atace străinii cu arcuri cu săgeţi, dezvăluie poliţia.
Doi poliţişti au declarat agenţiei de ştiri Reuters că victima este John Allen Chau, în vârstă de 27 de ani. Acesta a ajuns săptămâna trecută ilegal cu barca unui pescar pe Insula Santinelei de Nord, parte a insulelor Adaman şi Nicobar, un arhipelag din Golful Bengal, aflat între India şi Birmania.
„Aventura aşteaptă. La fel şi lipitorile” scria în ultima postare a lui de pe contul de Instagram, pe data de 2 noiembrie. Pe profilul său de Facebook, Chau se descria ca fiind „antrenor de fotbal, călător şi scriitor”. El posta adesea imagini din explorările sale din toată lumea, precum drumeţii în statul Washington şi excursii anterioare în India.
Vizitarea Insulei Santinelei de Nord este restricţionată de guvernul indian, contactul cu tribul băştinaş fiind ilegală, tocmai pentru a le proteja obiceiurile şi a preveni răspândirea bolilor.
Tribul este printre primele care au reuşit să migreze din Africa, iar cercetătorii cred că au ajuns în această zonă acum 60.000 de ani, raportează BBC.
O sursă din poliţie le-a spus celor de la Reuters că Chau este un predicator care a vizitat zona în trecut şi dorea foarte mult să se întâlnească cu membrii tribului pentru a predica.
Surse spun că Chau a luat miercurea trecută o barcă şi a trecut apoi la o canoe pentru a ajunge pe ţărm singur. După ce a ajuns pe uscat, el a fost atacat cu săgeţi, dar a continuat să meargă.
„Pescarii au văzut cum indigenii i-au legat o funie în jurul gâtului şi i-au târât corpul”, a adăugat o sursă.
Corpul lui Chau nu a fost recuperat, potrivit Reuters, şi se crede că cei care l-au dus pe insulă ar fi arestaţi.
„Investigaţia în acest caz este în desfăşurare”, a afirmat ofiţerul de poliţie Deepak Yadav, anunţând că şapte persoane au fost luate în custodie.
Nu este prima dată când cineva a fost atacat în timp ce încerca să viziteze insula
În 2006, doi pescari ale căror bărci s-au abătut în apele din jurul insulei au fost omorâţi, iar corpurile lor nu au fost găsite, raportează Reuters. Un elicopter indian al gărzii de coastă care a încercat să aterizeze în acea zonă pentru a-i găsi a fost forţat să se întoarcă după ce a fost atacat cu săgeţi, notează agenţia de ştiri.
Acum doi ani, un elicopter al marinei indiene care a zburat spre insulă pentru a verifica rezidenţii în urma unui tsunami devastator din Oceanul Indian, a fost de asemenea primit cu săgeţi.
„Astfel am ştiut că erau în siguranţă”, a spus unul dintre piloţi celor de la BBC.
Consulatul Statelor Unite din Chennai, capitala statului Tamil Nadu, a menţionat că ştie despre moartea lui Chau şi că nu doreşte să comenteze. Shiv Viswanathan, un cercetător social de la Şcoala de Drept Jindal Global a afirmat că insula este zonă protejată şi nu este deschisă turiştilor.
„Nu se cunoaşte exact numărul membrilor tribului, dar este în scădere”, a menţionat Viswanathan. „Guvernul trebuie să îi protejeze”.
Survival International, organizaţie care militează pentru drepturile oamenilor din triburi, a spus că ultimele cazuri de omor ar trebui să atenţioneze autorităţile indiene să continue să protejeze insulele Sentinele şi alte triburi din Andaman.
„În timpul ocupaţiei coloniale britanice asupra insulelor Andaman au fost decimate triburile autohtone, omorând mii de indigeni, iar acum doar o mică parte din populaţia băştinaşă mai trăieşte. Deci frica indigenilor din Insulele Santinelei de Nord faţă de străini este foarte uşor de înţeles”, a scris într-o declaraţie directorul grupului, Stephen Corry.