Ambasadorul american Haley: ONU a epuizat opţiunile pentru Coreea de Nord
alte articole
“Am cam epuizat toate lucrurile pe care le putem face la Consiliul de Securitate în acest moment”, a declarat Nikki Haley în cadrul emisiunii State of the Union de la CNN, adăugând că este pregătită să predea problema nord-coreeană secretarului american al Apărării, James Mattis.
În timp ce liderii mondiali se îndreaptă spre sediul ONU din New York pentru a participa la reuniunea din această săptămână a Adunării Generale, comentariile lui Haley indică faptul că SUA nu îşi retrage ameninţarea privind măsurile militare împotriva Coreei de Nord.
Coreea de Nord a lansat joia trecută o rachetă deasupra teritoriului Japoniei, în Oceanul Pacific, sfidând noile sancţiuni adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, care interzic exporturile de textile nord-coreene şi limitează exporturile de ţiţei către Phenian.
China a cerut Washingtonului să nu lanseze ameninţări la adresa Coreei de Nord. Întrebată în legătură cu avertismentul de luna trecută al preşedintelui Donald Trump că ameninţarea nord-coreeană la adresa SUA va fi întâmpinată cu “foc şi furie”, Haley a declarat că “nu a fost o ameninţare goală”.
“În cazul în care Coreea de Nord îşi menţine acest comportament nesăbuit, în cazul în care SUA trebuie să se apere sau să apere aliaţii săi în orice manieră, atunci Coreea de Nord va fi distrusă. Şi ştim cu toţii acest lucru. Şi nimeni nu doreşte să se întâmple astfel. Niciunul dintre noi nu doreşte război”, a declarat Haley la CNN.
“Încercăm fiecare posibilitate pe care o avem, dar există o mulţime de opţiuni militare pe masă”, a adăugat ea.