Ambasador Irakian la ONU: Statul Islamic recoltează organe pentru profit
focus
alte articole
Zeci de cadavre au fost descoperite cu incizii chirurgicale, precum şi cu rinichi şi alte organe vitale lipsă, a declarat Mohamed Alhakim, ambasador irakian la ONU, în cadrul unei şedinţe informative a Consiliului de Securitate al ONU.
Cadavrele au fost aruncate în gropi comune în ultimele câteva săptămâni, iar Alhakim a cerut Consiliului de Securitate al ONU să investigheze acuzaţiile privind recoltarea de organe.
“Avem cadavrele. Haideţi să le examinaţi”, a declarat el. “Este clar că unele organe lipsesc.”
Ambasadorul Alhakim a susţinut că cel puţin 12 doctori au fost executaţi de gruparea jihadistă Statul Islamic în Mosul, nordul Irakului, pentru că au refuzat să recolteze organe pentru militanţi.
Mosul, care a fost capturat de Statul Islamic în iunie 2014, este cel de-al treilea oraş ca mărime din Irak, cu peste 1 milion de locuitori.
Ambasadorul irakian a acuzat de asemenea Statul Islamic de genocid prin vizarea anumitor grupuri etnice.
Nikolai Mladenov, delegatul demisionar al ONU pentru Irak, a raportat că 790 de oameni au fost ucişi în această ţară numai în luna ianuarie datorită terorismului şi conflictului armat.
Mladenov a confirmat că există un număr tot mai mare de rapoarte care susţin că Statul Islamic foloseşte recoltarea de organe pentru a-şi finanţa o parte din operaţiuni.
Dar el a adăugat că “este foarte clar că aceste tactici ale Statului Islamic sunt extinse zilnic.”
Piaţa neagră pentru organele umane se extinde rapid, a dezvăluit o investigaţie majoră desfăşurată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în 2012. Aproximativ 10.000 de operaţii ce implică organe umane au loc pe piaţa neagră în fiecare an la nivel global – mai mult de una pe oră. Pacienţii disperaţi vor plăti infractorilor peste 200.000 de dolari pentru un rinichi, a concluzionat OMS.
“Există o nevoie tot mai mare pentru transplanturi şi se obţin profituri uriaşe. Acest proces se extinde şi este o luptă constantă”, a declarat Luc Noel, medic şi oficial OMS, pentru publicaţia The Guardian.
“Mizele sunt atât de mari iar profitul poate fi atât de ridicat”, a adăugat el.
“Un motiv special de îngrijorare este reprezentat de numărul tot mai mare de rapoarte privind atacurile retaliatorii comise împotriva membrilor comunităţii sunite în zonele eliberate de sub controlul Statului Islamic”, a susţinut Mladenov. Gruparea jihadistă deţine în prezent o treime din Irak şi vecina Siria, unde impune legea strictă Sharia.
Problema recoltării de organe are mai multe aspecte, iar făptaşii nu sunt mereu grupuri criminale care acţionează în afara legii, ci chiar statul şi organele sale de conducere sunt cei care pun la cale această formă de genocid şi susţin această “afacere” foarte profitabilă.
În acest context, China ocupă locul fruntaş al statelor care îşi omoară propriii cetăţeni pentru organe. Acest lucru este dovedit şi susţinut prin numeroase rapoarte oficiale ale ONU, UE şi de către un număr impresionant de politicieni, activişti sau ONG-uri.
Principalii “donatori” în sistemul de recoltare de organe condus de Partidul Comunist Chinez sunt practicanţii Falun Gong, care din 1999 sunt supuşi unei persecuţii brutale ce include hărţuire, monitorizare, întemniţare fără procese în lagăre de muncă forţată, centre de reeducare sau spitale psihiatrice. În aceste centre şi lagăre, practicanţii sunt torturaţi psihic şi fizic, într-o manieră similară cu ceea ce s-a întâmplat în timpul Experimentului Piteşti din România comunistă, şi sunt forţaţi să renunţe la valorile lor morale, încercându-se practic dezumanizarea lor. Motivul esenţial pentru această persecuţie este “doar” faptul că aceşti practicanţi aleg să trăiască după nişte principii care nu sunt compatibile cu ateismul şi lupta de clasă promovate de comunism.
Totuşi, Falun Gong – o practică de cultivare tradiţională chineză bazată pe principii precum adevăr, compasiune şi toleranţă – este unul dintre puţinele grupuri spirituale sau religioase care nu a fost strivit de regimul comunist. Nici chiar atunci când practicanţii au început să fie ucişi pentru organele lor. Doctori, poliţişti, gardieni de închisoare şi politicieni chinezi au recunoscut că practicanţii Falun Gong în principal (dar şi tibetani sau etnici uiguri) sunt tăiaţi de vii pentru organele lor, care sunt vândute pe piaţa neagră la preţuri uriaşe pentru clienţi chinezi sau străini.
Problema este foarte gravă dar, cu toate acestea, numeroase guverne se uită în altă parte iar entităţi mass media importante evită să vorbească despre aceste crime pentru că tovarăşilor chinezi nu le place, ameninţând că acest lucru va afecta relaţiile dintre China şi statele, ziarele, televiziunile sau companiile care îndrăznesc să tulbure “liniştea” regimului de la Beijing.
Pentru mai multe informaţii legate de recoltarea forţată de organe din China, puteţi accesa linkul http://epochtimes-românia.com/news/raport-asupra-acuzaţiilor-privind-prelevarea-de-organe-de-la-practicanţii-falun-gong-din-china---5996 , unde se poate citi un raport semnificativ pe această temă – un raport întocmit de David Kilgour, fost membru al Parlamentului canadian şi David Matas, avocat pentru drepturile internaţionale ale omului.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.