Ambasada Rusiei mai "donează" alţi 100 de euro pentru Cuminţenia Pământului. Banii vin de la Tomac

Ambasada Federaţiei Ruse a refuzat să păstreze suma de 100 de euro primită de la deputatul Eugen Tomac, care a vrut să returneze donaţia statului rus pentru Cuminţenia Pământului, donaţie considerată jignitoare de o parte dintre români.
Eugen Tomac (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
05.10.2016

Ambasada Federaţiei Ruse în România a anunţat marţi, pe pagina sa de Facebook, că a primit alţi 100 de euro din partea unui parlamentar român, bani pe care i-a transferat în fondul pentru achiziţia operei 'Cuminţenia Pământului' a lui Constantin Brâncuşi.

"În seara zilei de 30 septembrie 2016, Ambasada a primit ultimii 100 de euro din partea unui parlamentar român. Aşa cum am făcut până acum, am transferat această suma de bani în fondul pentru achiziţia operei 'Cuminţenia Pământului' a lui Constantin Brâncuşi.

În acelaşi timp, după cum am înţeles, pe 30 septembrie 2016 această acţiune s-a finalizat. Prin urmare, vă rugăm să luaţi în considerare că în cazul în care banii vor ajunge la Ambasadă după această dată noi vom fi nevoiţi să-i donăm pentru alte fapte filantropice", susţine Ambasada Rusiei în România, într-un mesaj postat marţi pe Facebook.

Potrivit ziare.com, deputatul - al cărui nume ambasada nu îl menţionează - este Eugen Tomac, preşedintele executiv al PMP, care a vrut astfel să returneze suma donată de Ambasada Rusiei pentru campania de achiziţionare a "Cuminţeniei Pământului", nemulţumit fiind de clipul jignitor ce a însoţit donaţia ruşilor, videoclip în care se susţine că România s-a reconstruit şi industrializat cu ajutorul Uniunii Sovietice iar „copiii trebuie să înveţe istoria adevărată”.

"Brâncuşi e al tău, aşa cum şi ţara aceasta este a ta!

Astăzi se încheie campania de donaţii "Brâncuşi e al meu" pentru achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia Pământului", o iniţiativă în jurul căreia s-au solidarizat toţi românii.

Federaţia Rusă a simţit însă că este un moment tocmai potrivit pentru a transmite un mesaj politic plin de dispreţ. Materialul video, lansat odată cu anunţul donaţiei extrem de "generoase" de 100 de euro, nu face decât să demonstreze din nou ostilitatea Moscovei faţă de România. Denaturarea cu bună ştiinţă a istoriei noastre este o ofensă care nu poate fi tolerată.

În numele tuturor românilor care s-au simţit jigniţi de gestul Ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, consider că returnarea celor 100 de euro, reprezentând donaţia statului rus, este cel mai corect gest de răspuns. Totodată, i-am adresat o scrisoare ministrului de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, în care solicit, în schimb, returnarea Tezaurului românesc aflat la Moscova.

Atât scrisoarea, cât şi banii au fost transmişi astăzi, în ultima zi de donaţie, tocmai pentru a nu risca reîntoarcerea unui dar nedorit.

Brâncuşi trebuie protejat, aşa cum şi ţara noastră trebuie protejată!", a scris Tomac, pe Facebook.

Reamintim ca Ambasada Federaţiei Ruse a procedat identic şi cu banii strânşi de la mâna de români ce au protestat în faţa insituţiei după ce ruşii au lansat videoclipul menţionat de Tomac şi au donat 100 de de euro pentru Cuminţenia Pământului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor