Alina Vuc, medalie de aur la turneul de lupte Yaşar Dogu
alte articole
Sâmbătă, luptătoarea Alina Vuc a câştigat întrecerile la categoria 50 kg, la tradiţionalul turneu de lupte Yaşar Dogu, ce se desfăşoară în această perioadă la Istanbul, după o finală disputată în compania rusoaicei Polina Lukina.
Reprezentanta noastră a dispus în calificări de turcoaica Emine Cataloglu, în optimi de o altă reprezentantă a Turciei, Evin Demirhan Yavuz, în sferturi de americanca Amy Ann Fearnside, iar în semifinale a întrecut-o pe mongola Otgonjargal Dolgorjav.
La cat. 72 kg, Alexandra Nicoleta Anghel a obţinut medalia de bronz, după ce a învins-o în meciul decisiv pe turcoaica Buşe Cavusoglu Tosun.
Anghel a pierdut în sferturi în faţa sportivei germane Anna Carmen Schell, dar după ce aceasta s-a calificat în finală, românca a avut posibilitatea să câştige bronzul.
La cat. 59 kg, sportiva română de origine ucraineană Katerina Zhydachevska a ocupat locul 5, după ce a pierdut meciul pentru bronz cu azera Aliona Kolesnik. În optimi, Zhydacevska a trecut de kazaha Madina Aman, în sferturi de turcoaica Ebru Dagbasi, dar a pierdut semifinala cu moldoveanca Anastasia Nichita şi cu Kolesnik.
La cat. 65 kg, Krista Incze a trecut în calificări de kazaha Dariga Aben, în optimi a învins-o pe Nisha Nisha (India), dar a pierdut în sferturi în faţa rusoaicei Uliana Tukurenova.
Cătălina Axente (cat. 76 kg) a câştigat în optimi în faţa rusoaicei Rita Talismanova, dar a pierdut meciul din sferturi cu austriaca Martina Kuenz, şi apoi în recalificări cu americanca Victoria Christine Francis.