Alexandru, către Firea: Ce ironie, să fiţi numită ministrul Familiei tocmai de Iohannis, pe care l-aţi atacat că nu are copii

Violeta Alexandru
Violeta Alexandru (Epoch Times România)

Fostul ministru al Muncii, deputatul Violeta Alexandru, a avut o remarcă dură la adresa Gabrielei Firea, ministrul propus de PSD pentru Ministerul Familiei. În timpul audierilor din Parlament de miercuri, Alexandru i-a amintit social-democratei de declaraţiile deplasate pe care aceasta din urmă le-a făcut la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi a familiei acestuia, în campania electorală din 2014 când l-a atacat pe acesta pe motiv că nu are copii. Firea susţinea sus şi tare că o familie care nu are copii nu ar fi o familie normală.

La vremea respectivă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării avea să decidă că declaraţiile Gabrielei Firea la adresa şefului statului sunt discriminatorii, iar atacul ei este o „faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor, pe criteriul situaţiei familiale”.

„Doamna ministru desemnat, o să fiu foarte directă cu dumneavoastră: pare că vi s-a creat un minister. Tot ce dvs. aţi spus poate fi făcut de celelalte ministere, fără probleme, voinţă să fie şi resurse financiare. Şi partea de creşe la Ministerul Dezvoltării, şi partea de deductibilităţi la Ministerul Finanţelor… Pur şi simplu s-a creat un minister. Acestea fiind spuse, ca să vedeţi ce ironie: pe dumneavoastră domnul preşedinte Iohannis vă va numi ministru al Familiei chiar pe dvs care îi spuneaţi că o familie nu e normală dacă nu are copii. Ca să vedeţi ce ironie: vă ocupaţi de domeniul familiei şi domnul preşedinte va face numirea dumneavoastră”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ce afirma Gabriela Firea în 2014, în calitate de purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD

Nu eşti un om complet fără să creşti un copil.

Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat […] pentru că un părinte este mult atent, mult mai sensibil, la viaţa celor din jur pentru că se gândeşte la proprii copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă acest fapt.

În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii. Toate familiile din România nu au aceste aspiraţii să ne conducă pe noi toţi ceilalţi, românii, laolaltă”, susţinea cu ani în urmă Gabriela Firea în 2014, citată de Aktual24.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne