Alexandr Slusari, către CNESP: Care ar fi raţionamentul închiderii parţiale a pieţelor comerciale?

Alexandr Slusari, vicepreşedintele R. Moldova (parlament.md)
Maria Maevschi
16.02.2021

Vicepreşedintele Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPPDA), Alexandr Slusari, deputat în Parlamentul de la Chişinău, a mărturisit că după noile restricţii anunţate de către autorităţi în privinţa stopării pandemiei de coronavirus în Republica Moldova, telefonul său nu a mai încetat să sune azi de dimineaţă.

„La mine azi dimineaţă telefonul este roşu. Care ar fi raţionamentul închiderii parţiale a pieţelor comerciale? Oare acolo au fost constatate cele mai mari focare de infecţie? Exact cum nu este clar de ce domeniu horeca nu poate activa noaptea, având toate condiţiile pentru păstrarea distanţei sociale.

Guvernare interimară, care nu răspunde pentru nimic, din nou loveşte în cei mai săraci. În cei care îngheaţă acum în pieţele cu vânzări minuscule pentru a supravieţui. Iar supermarketurile, unde oamenii zilnic se înghesuie, vor avea profituri suplementare. Cei care au decis restricţionarea activităţii pieţelor nu propun nicio compensare vânzătorilor, chiar dacă sunt plătitori de contribuţii de asigurări sociale. În scurt timp fracţiunea noastră va cere audierea subiectului pe platforma parlamentară”, se arată într-o postare a lui Alexandr Slusari pe contul personal de socializare.

Amintim că la 15 februarie, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a prelungit starea de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul R.Moldova până la 15 aprilie, instituind măsuri suplimentare de restricţie pentru a preveni răspândirea virusului Sars-Cov-2.

Una dintre acestea vizează activitatea centrelor comerciale din ţară, care va fi sistată în zilele de week-end, începând cu 17 februarie 2021. Din această zi se restricţionează şi activitatea pieţelor comerciale, care vor fi deschise doar în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, cu excepţia pieţelor agricole.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor