Alegerile prezidenţiale se vor desfăşura pe 2 şi 16 noiembrie

Declaraţii de presă la sediul USL. În imagine, Crin Antonescu şi Victor Ponta (Epoch Times România)
Loredana Diacu
03.02.2014

Liderii USL au decis datele la care se vor organiza alegerile în acest an. Premierul Ponta a anunţat duminică seara, după şedinţa USL, că s-a stabilit ca alegerile europarlamentare să se desfăşoare pe 25 mai, duminică, în timp ce alegerile prezidenţialele se vor desfăşura pe 2 şi 16 noiembrie.

Premierul a mai precizat că, potrivit legii, alegerile prezidenţiale trebuie organizate în luna dinaintea celei în care expiră mandatul preşedintelui în funcţie, informează Realitatea net.

În aceste condiţii, liderii USL au decis ca cele două tururi de scrutin pentru alegerea preşedintelui să aibă loc pe 2 şi pe 16 noiembrie 2014.

Întrebat când se va organiza referendumul pentru Constituţie, Premierul Ponta a răspuns că acest lucru va fi decis de către Parlament.

La mijlocul lunii ianuarie, Ponta anunţase că USL a decis organizarea prezidenţialelor cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului de preşedinte a lui Traian Băsescu şi, în consecinţă, alegerile prezidenţiale vor fi organizate pe 2 sau pe 9 noiembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor