Alegerea noului Procuror General. Asociaţia 21 Decembrie contestă un procuror, pentru blocarea dosarului Revoluţiei
alte articole
Asociaţia 21 Decembrie 1989 atrage atenţia că unul dintre cei patru candidaţi la funcţia de Procuror General, Codruţ Olaru, a coordonat secţia Parchetelor Militare, a respins cereri de recuzare a procurorilor militari, a protejat soluţia de clasare a dosarului Revoluţiei, în condiţiile în care această soluţie este total opusă şi chiar în dispreţul hotărârilor CEDO cu privire la dosarul crimelor din decembrie '89.
"Mai mult, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a descoperit şi interesul direct, subteran, ţinut sub tăcere şi care-l obligă să se abţină, în cazul lui Codruţ Olaru care şi-a rezervat un post în organigrama Secţiei Parchetelor Militare, potrivit cererii de a funcţiona în această secţie, depusă şi admisă la CSM acum doi ani, fiind astfel în conflict de interese şi incompatibil în raport cu art. 64 CPP", mai arată asociaţia revoluţionarilor, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.
În acest context, conducerea asociaţiei a lansat un apel către Diaspora, cerându-le românilor plecaţi din ţară să-şi focalizeze atenţia asupra evenimentelor ce au loc la Bucureşti, şi ministrului Justiţiei, ridicând o serie de întrebări, după cum urmează:
"- Cum a fost posibilă o asemenea “rezervare” altfel decât cu complicitatea procurorului militar şef Vasilache Ion (care aspiră să fie pus, la schimb, prim-adjunct al noului Procuror General) şi cu largul concurs al Secţiei de Procurori din CSM, în condiţiile în care, legal, un post liber de procuror se ocupă prin concurs, fără să poată fi “rezervat” cu doi ani înainte pentru o anumită persoană - un favor personal cu iz penal şi fără precedent?
- Ce explicaţie poate oferi dl. Olaru cu privire la faptul că în toată perioada cât Secţia Parchetelor Militare s-a aflat sub coordonarea sa, procurorii militari efectiv au refuzat să instrumenteze dosarul Revoluţiei, blocând aflarea adevărului şi favorizându-i astfel pe criminali şi pe complicii acestora?
- Ce măsuri a luat dl Olaru ca adjunct al procurorului general, faţă de procurorii care au încălcat hotărârile CEDO şi celelalte principii recunoscute în jurisprudenţa CEDO şi i-au favorizat pe infractori ? De ce?''
De asemenea, în apelul adresat ministrului Justiţiei, revoluţionarii şi urmaşii victimelor din decembrie '89 cer ca procedura de avizare a noului Procuror General să fie transparentă, publică, cu audierea candidaţilor asupra problemelor majore grave ale sistemului judiciar şi asupra nerespectării deciziilor CEDO în cazul dosarului Revoluţiei de către procurorii militari şi la fel, în dosarul mineriadei.
"Subliniem că profită interesului public dar şi Ministerului Public inclusiv ca o a doua selecţie să poată fi făcută, cu lărgirea numărului de candidaţi din rândul sutelor de procurori din toată ţară, şi fără obedienţă militară sau securistă a trecutului sau prezentului", adaugă asociaţia.
În opinia Asociaţiei 21 Decembrie, candidaţii la acest post - cheie în justiţie, ar trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
"1. Cum poate fi explicat faptul că timp de 26 de ani nu s-a dat o soluţie justă, că procurorii au închis dosarul Revoluţiei sub pretextul că ar fi intervenit prescripţia în condiţiile în care CEDO a statuat că acele fapte criminale sunt imprescriptibile?
2. În ce mod ar trebui sancţionaţi procurorii anchetatori dar şi şefii acestora, atât pentru ţinerea în nelucrare a cauzelor revoluţiei şi mineriadelor pe o perioadă de aproape 20 de ani, cât şi pentru nerespectarea vădită a hotărârilor CEDO care sunt angajamente internaţionale ale României?
3. Care este opinia candidatului cu privire la modul de recuperare de la cei vinovaţi de tergiversare, a sumelor cu care CEDO a condamnat Statul Român?
4. Care sunt măsurile concrete pe care un procuror general le-ar lua în vederea finalizării cu soluţii juste, conforme cu practica CEDO, a dosarelor privind perioada infracţională Decembrie 1989 - Iunie 1990?
5. Cum se poate ca nimeni să nu răspundă faţă de faptul că în 1989, s-a umplut ţara de cimitire, că au ars oameni, că au incendiat şi distrus colecţii de artă, că forţe militare şi paramilitare au terorizat ani în şir naţiunea română, obligând-o să-şi găsească pe alte meleaguri împlinirea?"
Reamintim că ministrul Justiţie va avea, marţi, discuţii cu cei patru candidaţii pentru funcţia de Procuror General al României, Gheorghe Ivan, Oana Hăineală, Augustin Lazăr şi Codruţ Olaru, urmând ca, după discuţii, Raluca Prună să-l propună pe unul dintre cei patru pentru a conduce Parchetul General.
Potrivit calendarului procedurilor de selecţie a Procurorului General, Prună îşi va trimite pe 23 martie propunerea către CSM pentru avizare. După încheierea procedurilor de la CSM, propunerea ministrului va fi transmisă preşedintelui Klaus Iohannis până pe data de 22 aprilie, potrivit Agerpres.
Cei patru aspiranţi la funcţia de Procuror General al României rămasă vacantă după ce Tiberiu Niţu, pus sub acuzare în dosarul Girofarul, a demisionat, sunt: Gheorghe Ivan, Oana Hăineală, Augustin Lazăr şi Codruţ Olaru.