Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Serbia
alte articole

Duminică, sârbii votează în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, a cărui miză este accelerarea apropierii Belgradului de UE, fostul preşedinte, proeuropeanul Boris Tadici, fiind considerat favorit în faţa naţionalistului Tomislav Nikolici.
Potrivit ultimelor sondaje, Tadici este creditat cu 58% din voturi, în timp ce Nikolici ar obţine 42%.
Aflat la putere de opt ani, Tadici, 54 de ani, şi-a mărit şansele de a obţine al treilea şi ultimul mandat prezidenţial de cinci ani după ce a obţinut sprijinul socialiştilor, cea de-a treia forţă parlamentară în urma alegerilor legislative din 6 mai.
Tadici susţine accelerarea apropierii Serbiei de UE şi asigură că va finaliza procesul de negocieri cu Bruxellesul în timpul noului mandat. Nikolici, 60 de ani, un populist reconvertit în proeuropean după ce a contestat multă vreme o astfel de opţiune pentru Serbia, mizează în special pe nemulţumirea crescândă a populaţiei faţă de proasta situaţie economică a ţării.
Dacă va fi ales, Tadici va obţine cea de-a treia victorie consecutivă la prezidenţiale în faţa naţionalistului Nikolici.
Birourile de vot s-au deschis la ora 5.00 GMT şi se vor închide la 18.00 GMT. Primele rezultate sunt aşteptate în cursul serii.