Schimburi de focuri la frontiera dintre Serbia şi Kosovo
Poliţiştii sârbi au ripostat joi cu focuri de armă, după ce au fost atacaţi de kosovari la un post de control situat în Serbia, în apropiere de frontiera cu Kosovo, a anunţat ministrul sârb de interbe, Iviţa Dacici.
Incidentul, care a avut loc în cursul dimineţii la postul de control din Dobrosin, situat la 150 de kilometri de frontiera cu Kosovo, în sudul Serbiei, nu s-a soldat cu victime, a precizat ministrul Dacici, citat de agenţia Beta.
Mai multe persoane necunoscute au tras aproximativ 30 de gloanţe, iar cei patru poliţişti sârbi aflaţi la postul de control au ripostat, a adăugat ministrul.
Majoritatea albaneză din Kosovo a proclamat unilateral independenţa teritoriului în februarie 2008, respinsă în continuare de guvernul de la Belgrad.
Incidentul intervine înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale programat pentru duminică în Serbia, în care se confruntă fostul preşedinte Boris Tadici, proeuropean, şi naţionalistul Tomislav Nikolici.