Agenţii economici din Transnistria informaţi despre perspectivele negocierii Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE
alte articole
Agenţii economici din partea stângă a Nistrului au fost informaţi despre perspectivele, schimbările şi necesitatea majorării competitivităţii produselor acestora în contextul negocierii de către Republica Moldova a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE. Informarea agenţilor economici din Transnistria a avut loc la începutul săptămânii curente, în cadrul şedinţei Grupului de lucru pe economie şi comerţ pentru promovarea măsurilor de întărire a încrederii şi securităţii în contextul procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată de către Ministerul Economiei la Tiraspol. La şedinţă au participat reprezentanţii ministerelor de resort, observatorii organizaţiilor internaţionale (OSCE, CE) şi reprezentanţii corpului diplomatic. Moderatorii Grupului de lucru au fost viceministrul economiei, Octavian Calmâc şi reprezentantul autorităţilor de la Tiraspol, Maia Paranas.
În ordinea de zi a şedinţei au fost incluse un şir de subiecte ce au vizat participarea întreprinderilor din regiunea transnistreană la procesul de cooperaţiei de consum cu întreprinderile din Ucraina şi Federaţia Rusă, interconexiunea sistemelor bancare din partea dreaptă şi cea stângă a Nistrului, cooperarea în domeniul statistic, recunoaşterea drepturilor asupra proprietăţilor companiilor transnistrene situate pe teritoriul Ucrainei, precum şi problemele existente în domeniul desfăşurării activităţilor de import-export de către agenţii economici din ambele părţi.
Astfel, la subiectul cooperaţiei de consum partea transnistreană a fost informată despre necesitatea prezentării în scurt timp a listei întreprinderilor din regiune care doresc să conlucreze cu întreprinderile din Ucraina şi Federaţia Rusă în baza acestui mecanism. Reamintim, că anual sunt întocmite şi semnate Protocoale privind cooperaţia de consum în care sunt incluse şi întreprinderile din regiunea transnistreană. Această practică de conlucrare între dreapta şi stânga Nistrului s-a adeverit a fi una de succes şi permite întreprinderilor din regiunea transnistreană să beneficieze de aceleaşi facilităţi ca şi agenţii economici din Republica Moldova în comerţul cu Ucraina şi Rusia.
La capitolul sectorului bancar s-a efectuat un schimb de informaţii despre problematica convertirii valutei şi efectuarea operaţiunilor valutare. În acest sens a fost menţionat că întreprinderile din regiunea transnistreană care sunt înregistrate permanent sau temporar la Camera Înregistrării de Stat al Republicii Moldova au posibilitatea să efectueze operaţiunile de convertire a valutei. Totodată, s-a pus în discuţie posibilitatea deschiderii filialei unei bănci comerciale din Republica Moldova pe teritoriul regiunii transnistrene şi s-a convenit că partea transnistreană va elabora şi prezenta spre examinare Băncii Naţionale a Moldovei un mecanism de conlucrare.
În ceea ce priveşte statistica, părţile au convenit asupra stabilirii unei cooperări în acest domeniu şi organizarea unui şir de vizite la Chişinău a experţilor din regiunea transnistreană pentru preluarea experienţei şi efectuarea schimbului de date statistice.
Privind recunoaşterea drepturilor asupra proprietăţilor companiilor transnistrene situate pe teritoriul Ucrainei, reprezentantul Agenţiei proprietăţii publice al Republicii Moldova a informat că conform deciziei stipulate în Protocolul şedinţei a 13-a a Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare economică moldo-ucraineană, s-a convenit asupra creării unei Comisii mixte de inventariere a obiectelor situate pe teritoriul Ucrainei. Urmare efectuării acestei inventarieri va fi luată decizia privind recunoaşterea drepturilor. Astfel, s-a convenit că partea transnistreană va prezenta lista obiectelor corespunzătoare ce prezintă interes.
Următoarea şedinţă a Grupului de lucru va avea loc în iulie a.c. Experţii din ambele părţi vor continua discuţiile menite să identifice noi soluţii reciproc avantajoase în depăşirea problemelor de ordin economic existente.