CHIŞINĂU: Femeile sunt încă discriminate în R. Moldova, susţine ONU
Femeile încă sunt discriminate în Republica Moldova, chiar dacă situaţia s-a ameliorat în ultimii ani, susţin experţii grupului de lucru al ONU, care au întocmit un raport pe această temă.
Concluziile la finalul a 10 zile de cercetări în ţara vecină şi discuţii cu autorităţile, au fost prezentate, miercuri, la Chişinău odată cu declaraţia de încheiere a misiunii.
”Apreciem modificările pozitive făcute la Legea egalităţii în drepturi, din anul 2006, care era incompletă. dar cerem guvernului să aibă coerenţă şi în aplicarea acestor norme legale”, a declarat Kamala Chandrakirana, expert ONU în materie de discriminare. În opinia sa, femeile sunt în continuare lipsite de şanse egale cu bărbaţii în toate domeniile vieţii sociale.
O situaţie mai aparte se înregistrează în Transnistria, acolo unde femeile sunt şi mai expuse discriminării şi violenţei în familie. ”În Transnistria nu există niciun fel de lege care să le confere egalitate în şanse femeilor cu bărbaţii, din punct de vedere al carierei. De asemenea, nu există niciun act normativ care să condamne violenţa domestică”, afirmă Eleonora Zielinska, din grupul de lucru al ONU.
Adoptarea legii antidiscriminare, chiar în timpul prezenţei grupului de lucru al ONU în Moldova, a fost salutată, însă experţii nu pot trece peste contradicţiile din acest act normativ, generate de presiunea discursurilor.
Legea antidiscriminare, votată săptămâna trecută şi promulgată de preşedintele ţării luni, prevede egalitatea de şanse între cetăţeni, indiferent de sex, religie, sau orientare sexuală.