Afacerile Teletrans s-au mărit cu 8,2% în primele nouă luni
alte articole
Operatorul de telecomunicaţii Teletrans a înregistrat în primele 9 luni din 2012 afaceri de 36,8 mil. lei, mai mari cu 8,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, respectiv 34 mil. lei, în timp ce profitul s-a majorat cu 41%.
Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2012, compania, care se află sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a avut un profit de 4,8 milioane lei, faţă de 3,4 milioane lei în intervalul similar din 2011.
Teletrans avea la sfârşitul lunii septembrie datorii de 12,3 milioane lei către bugetul de stat şi furnizori.
Compania Teletrans a fost înfiinţată în decembrie 2002, cu obiectivul iniţial de a servi necesităţilor de telecomunicaţii ale operatorului Transelectrica, însă, în scurt timp de la lansare, compania s-a orientat treptat şi spre comercializarea de servicii către alte companii şi instituţii. În prezent, compania se adresează atât operatorilor mari de comunicaţii, cât şi celor mici şi mijlocii, furnizorilor de internet (ISP), companiilor de utilităţi, dar şi clienţilor corporate.
Printre clienţii Teletrans se numără UPC România, RCS&RDS, GTS Telecom, 2K Telecom, Euroweb România, Orange România, Romtelecom, Vodafone, Rominserv, Enel Energie, Hidroelectrica, OMV Petrom, Energobit sau Siemens.
Teletrans are puncte de prezenţă în 32 de municipii de judeţ, acces la reţeaua de fibră optică în peste 110 locaţii şi legături crossborder cu Ungaria, Bulgaria şi Serbia.
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 52,3 milioane lei, mai mică cu 18,7% faţă de 2010 (64,4 milioane lei), în timp ce profitul net a scăzut cu 27%, de la 6,8 milioane lei la circa 5 milioane lei.
În prezent, operatorul de telecomunicaţii la nivel naţional are un număr de 246 de angajaţi.