Aeronavă Boeing transformată în casă de vacanţă pentru închiriat. Câte zeci de mii de dolari au fost necesari

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Louise Chambers
05.10.2023

Un antreprenor britanic a cheltuit aproximativ 18.700 de dolari pentru a transforma un vechi avion Boeing 737, prevăzut cu un simulator de zbor încorporat în cabina de pilotaj, într-o casă de vacanţă neobişnuită destinată închirierii. Casa excentrică are deja o listă lungă de aşteptare a potenţialilor oaspeţi.

Steven Northam, în vârstă de 39 de ani, se descrie ca fiind un "antreprenor în serie" şi profesor universitar cu jumătate de normă, care predă cursuri de afaceri. El locuieşte în Winchester, Anglia, împreună cu soţia şi cele două fiice.

Interesul domnului Northam pentru avioane a fost stârnit când a văzut în 2021, pe eBay, că secţiunea frontală a unui Boeing 73, vechi de 56 de ani, este de vânzare.

"M-am gândit: «Este foarte diferit, ciudat, unic; pot transforma acest lucru în ceva foarte interesant»", a declarat el pentru The Epoch Times. "Am găsit un număr de înmatriculare ştampilat pe avion, am căutat puţin pe Google şi am aflat pe unde a fost. Am înregistrări video cu el zburând, decolând şi tot felul de lucruri de genul acesta".

Secţia de Boeing 737 este mutată la domiciliul domnului Northam. (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Secţia de Boeing 737 este mutată la domiciliul domnului Northam. (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

Boeing-ul a fost construit în 1968 şi a fost iniţial operat de United Airlines, apoi a ajuns în Europa şi şi-a îndeplinit cea mai mare parte a rolului său zburând pe distanţe scurte între Franţa şi Spania.

După ce a fost scos din uz, a fost preluat de Chichester College pentru a fi folosit pentru cursuri de formare iar, în cele din urmă, a fost listat pe eBay pentru vânzare după ce nu a fost utilizat timp de 10 ani.

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

"A fost ca şi cum ar fi venit din cer: accesorii originale, tot tacâmul", a declarat domnul Northam, care a cumpărat avionul cu aproximativ 6.200 de dolari. "Este grozav să stai acolo şi să spui: «Acela a fost un avion care a zburat pe cer, transportând pasageri timp de mulţi ani, iar acum este parcat în grădină!»".

Domnul Northam a avut nevoie de trei luni pentru organizare şi de aproximativ 3.740 de dolari pentru a muta avionul din locaţia în care se afla, care era la o oră distanţă de casa sa, pe un teren de 4.050 metri pătraţi. A trebuit chiar să anunţe poliţia rutieră în cazul în care mutarea ar fi provocat întârzieri în trafic.

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

După ce iniţial a cumpărat aeronava pentru a-şi distra fiicele în vârstă de 4 şi 6 ani, domnul Northam a nutrit ulterior ambiţia de a o transforma în ceva care să producă bani. Boeing-ul a stat pe terenul său timp de aproximativ şase luni înainte de a fi abordat de o emisiune a postului britanic Channel 4, "Spaţiile uimitoare ale lui George Clarke", care i-a propus să transforme aeronava într-un "spaţiu excentric".

Din vara anului 2022, domnul Northam a lucrat în fiecare zi timp de trei luni, cheltuind aproximativ 18.700 de dolari pentru amenajare, iar echipele de televiziune filmau stadiul lucrărilor.

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

Exteriorul avionului era "foarte murdar" şi trebuia spălat cu jet de apă, dar interiorul nu era "prea rău", cu excepţia câtorva scurgeri şi a unor pete de mucegai. Antreprenorul a înlăturat majoritatea scaunelor vechi, dar a păstrat dulapurile de deasupra capului şi toate caracteristicile originale, susţinând că nouăzeci şi opt la sută este din avionul original.

Explicând specificul proiectului său, domnul Northam a precizat că spaţiul are o capacitate de patru persoane şi are două paturi de o persoană în zona principală a cabinei.

"Am făcut o deschizătură în podea până în cala de bagaje şi acolo este un pat dublu... o mică chicinetă, chiuvetă, cuptor cu microunde şi un frigider dedesubt", a spus el.

Domnul Northam (stânga) cu aeronava transformată. (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Domnul Northam (stânga) cu aeronava transformată. (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

Pentru ca spaţiul să fie mai confortabil, domnul Northam a montat şi un duş.

"Toaleta este încă acolo, aşa că am reamenajat-o şi poate fi folosită", a spus el.

De asemenea, domnul Northam a decupat o podea de sticlă, astfel încât să se poată vedea în jos în zona de marfă, care are un pat dublu, saci de plastic şi un sistem media.

"În cabina de pilotaj originală am pus un ecran masiv curbat şi un simulator de zbor", a spus el. "Poţi să stai în cabina de pilotaj şi să te prefaci că pilotezi avionul".

Deoarece a putut cumpăra două capote de motor din partea din faţă a unui motor de avion mai mare, domnul Northam le-a transformat într-o cadă cu hidromasaj şi a plasat cada lângă Boeing-ul său pentru un plus de oiginalitate.

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

În afară de adăugarea tuturor acestor caracteristici interesante la aeronavă, domnul Northam a dezvăluit că în timpul renovării a găsit lucruri cu adevărat interesante, cum ar fi taloane de bilete de acum 20 de ani şi tot felul de lucruri pe podea.

"A fost o distracţie grozavă. Din punctul meu de vedere, mi s-a părut pur şi simplu interesant să văd cum funcţionează un avion... majoritatea oamenilor nu au demontat un Boeing 747", a spus el.

Cele mai mari provocări ale domnului Northam au constat în adaptarea întregului mobilier şi a dotărilor la forma circulară a interiorului avionului şi în obţinerea autorizaţiei lucrărilor pentru amenajare. "A durat aproximativ trei luni şi aproximativ 12.500 de dolari pentru a obţine această autorizaţie, dar a fost acordată, iar consiliul local care o controlează a fost încântat de idee", a spus el.

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

În ceea ce priveşte modul în care familia sa a reacţionat la acest proiect, el a spus că a "încercat să le explice" fiicelor sale că majoritatea oamenilor nu au o jumătate de avion în grădină. În orice caz, fetele "cred că este o idee genială şi îşi invită prietenii în acest ambient".

De la emisiunea televizată şi din presa aferentă, Boeing-ul domnului Northam are un nou rol: o casă de vacanţă excentrică, pe care estimează că o va închiria cu aproximativ 310 dolari americani pe noapte. El speră să lanseze anunţul Airbnb al Boeing-ului în această lună. Aproximativ 400 de persoane s-au înscris deja pe lista de aşteptare, iar un cuplu, ambii lucrând în industria aeronautică, au cerut să se căsătorească în avion.

În ceea ce priveşte viitorul, domnul Northam a declarat: "În prezent, construiesc o casă. Am vândut recent multe dintre companiile pe care le deţin şi m-am cam retras din afaceri... Planul este de a avea o mulţime de Airbnb-uri diferite: trenuri transformate, avioane, lucrări.

Sunt deja în procesul de căutare", a spus el. "Voi fi cu ochii pe eBay pentru mai multe obiecte ciudate care ar putea apărea!"

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)
Foto: (Prin amabilitatea lui Steven Northam)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor